Saga plăcilor video GeForce RTX 5070 Ti continuă cu un nou episod surprinzător. La doar 24 de ore după ce piața tech a fost zguduită de vestea retragerii sale premature. ASUS a emis un nou comunicat de presă pe acest subiect, retractând oficial afirmațiile anterioare conform cărora modelul ar fi ajuns la statutul de „End of Life” (EOL).
Situația a creat o confuzie masivă în rândul distribuitorilor și al consumatorilor. Inițial, surse credibile precum Hardware Unboxed au raportat, citând direct reprezentanți ASUS de la CES 2026, că NVIDIA a stopat livrarea cipurilor pentru acest model și că stocurile existente sunt ultimele. Această veste a dus rapid la o creștere speculativă a prețurilor la retaileri.
„Dorim să aducem clarificări cu privire la relatările recente referitoare la ASUS GeForce RTX™ 5070 Ti și RTX™ 5060 Ti 16 GB. este posibil ca anumite publicații media să fi primit informații incomplete de la un reprezentant PR al ASUS cu privire la aceste produse.
Modelele GeForce RTX 5070 Ti și GeForce RTX 5060 Ti 16 GB nu au fost scoase din producție și nici nu au fost declarate ca fiind la finalul ciclului de viață (EOL). ASUS nu intenționează să oprească comercializarea acestor modele.
Fluctuațiile actuale ale stocurilor pentru ambele produse sunt cauzate în principal de limitările în aprovizionarea cu memorii, care au afectat temporar volumul producției și ciclurile de reaprovizionare. Drept urmare, disponibilitatea poate părea limitată pe anumite piețe, însă acest lucru nu ar trebui interpretat ca o oprire a producției sau o retragere a produsului de pe piață.
ASUS va continua să susțină modelele GeForce RTX 5070 Ti și RTX 5060 Ti 16 GB și colaborează îndeaproape cu partenerii săi pentru a stabiliza stocurile pe măsură ce condițiile se îmbunătățesc.” via VideoCardz
În noua sa poziție, producătorul taiwanez pune totul pe seama unei „neînțelegeri interne” și a unei erori de comunicare. ASUS afirmă acum că RTX 5070 Ti rămâne o parte activă a portofoliului său și că va continua să fabrice și să livreze aceste unități partenerilor. Deși detaliile exacte despre disponibilitatea cipurilor de la NVIDIA rămân neclare, mesajul oficial este că modelul nu a fost „ucis”.
Analiștii speculează că, deși produsul nu este oficial mort, problemele de aprovizionare ar putea fi reale, iar ASUS încearcă să tempereze panica din piață. Totuși, pentru moment, gamerii care plănuiau o achiziție pot răsufla ușurați, întrucât presiunea imediată asupra stocurilor ar trebui să se relaxeze în urma acestei dezmințiri.