ChatGPT introduce reclame și un nou abonament ieftin. Cât costă planul „Go”

Scris de | 17 ianuarie, 2026
ChatGPT introduce reclame și un nou abonament ieftin. Cât costă planul „Go”

OpenAI a anunțat oficial o schimbare majoră de strategie care va afecta milioane de utilizatori, marcând tranziția către un model de monetizare hibrid. Compania extinde la nivel global noul său abonament, denumit ChatGPT Go, care vine cu un preț redus, dar introduce simultan și afișarea de reclame în platformă.

Această mutare reprezintă prima dată când celebrul asistent AI va include conținut publicitar, o decizie care cu siguranță nu va fi primită foarte bine de către cei care au folosit în ultimii trei ani serviciul AI fără reclame. Noul plan tarifar, ChatGPT Go, va costa 30 de lei pe lună, poziționându-se ca o alternativă accesibilă la abonamentul standard Plus, care costă 99 de lei. În schimbul acestei sume, utilizatorii primesc acces nelimitat la modelele performante din trecut, GPT-4o și o1-mini, eliminând restricțiile de utilizare care frustrează adesea utilizatorii versiunii gratuite.

Ce oferă ChatGPT Go

  • 29,99 RON/ lună
  • Mai mult acces la modelul GPT-5.2
  • Mai multe mesaje
  • Mai multe încărcări
  • Mai multă creare de imagini
  • Memorie mai lungă

Totuși, prețul mai mic vine cu un cost ascuns: vizionarea reclamelor. OpenAI a confirmat că va începe testarea afișării de anunțuri publicitare atât pentru utilizatorii versiunii gratuite, cât și pentru abonații noului plan ChatGPT Go. Aceasta este o deviere semnificativă de la promisiunile inițiale ale unei experiențe curate și neîntrerupte, semnalând presiunea financiară uriașă pe care costurile de operare a serverelor o pun pe companie.

Care sunt diferențele între cele patru abonamente ChatGPT

⟷ Glisați tabelul stânga-dreapta pentru a vedea toate coloanele

Gratuit

Inteligență pentru sarcinile de zi cu zi

Go

Continuă să discuți cu acces extins

Plus

Faceți mai multe cu inteligența avansată

Pro

Acces complet la ce e mai bun din ChatGPT

0 RON / lună

29,99 RON / lună

99,99 RON / lună

999,99 RON / lună

  • ✓ Acces limitat la modelul emblematic GPT-5.2
  • ✓ Mesaje și încărcări limitate
  • ✓ Generare limitată și mai lentă de imagini
  • ✓ Cercetare aprofundată limitată
  • ✓ Memorie și context limitate

✧ Totul în Gratuit și:

  • ✓ Mai mult acces la modelul nostru emblematic GPT-5.2
  • ✓ Mai multe mesaje
  • ✓ Mai multe încărcări
  • ✓ Mai multă creare de imagini
  • ✓ Memorie mai lungă

✧ Totul în Go și:

  • ✓ Modele avansate de raționament
  • ✓ Mesaje și încărcări extinse
  • ✓ Creare de imagini extinsă și mai rapidă
  • ✓ Cercetare aprofundată extinsă și mod agent
  • ✓ Memorie extinsă și context
  • ✓ Proiecte, sarcini și GPT-uri personalizate
  • ✓ Agent Codex și generare video Sora
  • ✓ Acces timpuriu la funcții noi

⬡ Totul în Plus și:

  • ✓ Raționament profesional cu GPT-5.2 Pro
  • ✓ Mesaje și încărcări nelimitate
  • ✓ Creare de imagini nelimitată și mai rapidă
  • ✓ Cercetare aprofundată maximă și mod agent
  • ✓ Memorie și context maxime
  • ✓ Proiecte extinse, sarcini și GPT-uri personalizate
  • ✓ Acces extins la generarea de videoclipuri Sora
  • ✓ Agent Codex extins, cu viteză prioritară
  • ✓ Previzualizare a noilor funcții

Oficialii OpenAI au ținut să asigure publicul că integrarea reclamelor se va face cu responsabilitate, prioritatea fiind încrederea pe care o au utilizatorii în serviciile sale. Într-o declarație menită să calmeze temerile legate de confidențialitate, compania a precizat explicit că nu va vinde datele personale și nici nu va partaja conținutul conversațiilor private cu agențiile de publicitate. Reclamele vor fi, cel mai probabil, contextuale, dar fără a invada intimitatea discuțiilor specifice pe care utilizatorii le au cu chatbot-ul.

Lansarea globală a ChatGPT Go, sugerează că OpenAI caută să atragă un segment de public care consideră prețul de 20 de dolari prea piperat, dar care are nevoie de performanță superioară versiunii de bază. Rămâne de văzut cum va reacționa baza de utilizatori la apariția bannerelor reclamelor într-o interfață care a fost apreciată până acum tocmai pentru simplitatea sa. Această evoluție aliniază OpenAI cu modelul de business al altor giganți din Silicon Valley, unde serviciile „gratuite” sau ieftine sunt subvenționate prin atenția utilizatorului.

Etichete: , , , , , ,

Sursa: OpenAI