OnePlus și Realme au fuzionat, dar vești bune nu prea sunt

Scris de | 30 aprilie, 2026
OnePlus și Realme au fuzionat, dar vești bune nu prea sunt

Se pare că OnePlus și Realme au fuzionat, dar asta nu pare a fi o veste bună pentru niciunul dintre branduri.

OnePlus și Realme ar fi fuzionat

Cele două companii sunt ambele parte din grupul Oppo și încercau să concureze brandul principal pe diverse nișe. Anul trecut, OnePlus și-a redus brusc activitatea internațională. Iar brandul Realme a dispărut peste noapte din România.

Acum, fuziunea lor pare să fie confirmată. A fost înființată o nouă subdivizie de afaceri, fondatorul Realme fiind numit director general. Li Jie, președintele OnePlus China, a fost numit responsabil de centrul de produse al subseriei.

Anul trecut au tot circulat zvonuri că OnePlus s-ar putea închide. Conducerea companiei a negat în repetate rânduri aceste afirmații, în ciuda unei liste de plecări ale unor manageri și a unei reduceri a operațiunilor globale. Deși compania nu se închide, trece printr-o perioadă de schimbare.

Digital Chat Station de pe Weibo relatează că OnePlus și Realme au fuzionat oficial. Potrivit informatorului, cele două companii își vor uni operațiunile globale și interne într-un nou „centru de subproduse”. Li Jie, președintele OnePlus China, ar fi fost numit responsabil de acest centru de produse și va raporta către Pete Lau (Liu Zuohu), fondatorul OnePlus. Wang Wei, fost vicepreședinte al Realme, a devenit director general adjunct, raportând către Li Jie.

În plus, departamentele de marketing și servicii ale ambelor companii au fuzionat într-o nouă subunitate de afaceri. Li Bingzhong, fondatorul Realme, a fost numit șef al companiei. Între timp, se pare că Xu Qi va fi responsabil pentru marketing și servicii pentru OnePlus și Realme.

Acuma rămâne de văzut care vor fi seriile de produse care vor fi continuate. Unele sigur că erau deja în faza de producție și vor fi lansate. Dar probabil focusul va rămâne temporar pe piața chineză. Urmează să vedem dacă vor mai lansa noile telefoane la nivel internațional și pe care dintre piețele globale se vor concentra mai mult.

Etichete: , , , ,

Sursa: Android Authority