Gaming-ul multiplayer pe PC a devenit foarte toxic din cauza jucătorilor care trișează ca să capete avantaj competitiv. Asta a forțat companiile să adopte noi metode de protecție împotriva trișorilor, iar sistemele anti-cheat la nivel de kernel au devenit o metodă foarte populară. Însă nu a durat foarte mult până când a apărut o soluție, astfel că Riot Games au decis că cea mai bună metodă de protecție este dezactivarea hardware-ului folosit pentru a trișa.
Este vorba despre niște plăci DMA (Direct Memory Access) care se bagă direct într-un slot PCIe și pot accesa în mod direct memoria pentru a injecta cheat-urile. Fiind o piesă fizică, este foarte greu de detectat de sistemele anti-cheat, însă Riot Games au integrat în Vanguard un sistem de detecție. Dacă identifică o placă DMA instalată, anti-cheat-ul dă restart la IOMMU (Input-Output Memory Management Unit). În plus, forțează Windows-ul să taie accesul plăcii DMA la sistem, astfel că este nevoie de o reinstalare a sistemului de operare dacă vrei să mai folosești placa.
Deși sunt de acord cu sistemele anti-cheat și mi se pare că sunt un rău necesar pentru a ne proteja experiența de gaming online, mi se pare totuși cam exagerată treaba asta. Riot Games, și implicit Vanguard, nu au niciun drept să dezactiveze componente hardware. Cu atât mai mult, dacă nu se vor lua măsuri, acesta ar putea fi un precedent periculos care să dea startul unui nou trend toxic printre dezvoltatorii de jocuri.
Problema este că producătorul pare foarte mândru de ceea ce a făcut, motiv pentru care merită hate-ul din spațiul online și sper ca această măsură să fie retrasă de către Riot. Unul dintre motivele pentru care nu mă ating de Valorant este fix Vanguard, iar după cum arată lucrurile, v-aș recomanda să dezinstalați toate jocurile Riot Games cu anti-cheat cu tot pentru o vreme.