Următorul sistem de gaming lansat de XBOX va fi un PC cu hardware de la AMD, care va rula o versiune mai light de Windows 11. Dar pe cât de bine sună acest plan, se pare că nici măcar Microsoft nu se poate feri de efectele crizei de componente. Conform unor informații venite din interiorul companiei, se pare că planurile pentru Project Helix urmează să se schimbe pentru a răspunde la modificărilor din piața hardware.
Matthew Ball care ocupă poziția de Chief Strategy Officer în cadrul XBOX a discutat cu Gamespot despre situația actuală a proiectului. Iar situația nu este chiar roz, întrucât acesta a recunoscut că toată povestea cu criza de componente îi obligă să regândească abordarea pentru Project Helix aproape complet. Problemele sunt, evident, de natură hardware.
Criza încă nu se ameliorează. Fereastra de timp în care noi și ceilalți va trebui să gestionăm situația devine tot mai lungă, iar acest lucru va limita categoria. Muncim din greu pentru a regândi tot ce se poate legat de Helix, o consolă pe care ne-am angajat ferm să o lansăm. Suntem foarte conștienți de schimbările pe care trebuie să le facem ca companie pentru a ne asigura că este accesibilă ca preț și flexibilă. Depunem eforturi mari pentru a regândi cum poate arăta acest model de consolă, nu într-un mod exclusivist, ci într-unul aditiv, astfel încât să putem face față acestei crize, care ar putea avea efecte acute timp de 2 sau 2,5 ani.
Matthew Ball, Chief Strategy Officer, XBOX
Problema nu pare să fie izolată doar la următoarea generație de console de la XBOX. Conform lui Ball compania are dificultăți și în a livra destule console Series S și Series X, chiar dacă vânzările continuă să scadă de la un an la altul. Asta ridică câteva semne de întrebare referitoare la următoarea generație de console. Dar Project Helix pare destul de interesant cât să reaprindă măcar curiozitatea publicului. Alături de jocurile din ce în ce mai bune pe care le prezintă, dar și de revenirea exclusivităților, cei de la Microsoft s-ar putea să fi găsit soluția bună pentru viitorul diviziei de gaming.