S-a lansat noul joc oficial FIFA! Este un titlu pentru mobil și promite bonusuri pentru utilizatorii Motorola

Scris de | 25 iunie, 2026
S-a lansat noul joc oficial FIFA! Este un titlu pentru mobil și promite bonusuri pentru utilizatorii Motorola

FIFA Heroes, jocul anunțat de câteva luni deja, se lansează acum la nivel mondial. Acesta este un titlu de fotbal arcade, dezvoltat sub licența oficială FIFA. Titlul ajunge pe platfoma Android prin Google Play Store și combină meciuri rapide 5-la-5 cu mascote FIFA World Cup, personaje fictive, creatori de conținut și vedete ale fotbalului. FIFA Heroes este primul reper important al parteneriatului dintre Motorola și Solace, publisherul jocului.

Ce este FIFA Heroes, noul joc mobil FIFA

FIFA Heroes este un joc de fotbal arcade gândit pentru sesiuni scurte, rapide și ușor de abordat. În loc să meargă pe simulare realistă, așa cum o făceau jocurile FIFA de până acum, titlul propune o abordare mai directă, cu meciuri explozive, superputeri și personaje care depășesc zona clasică a fotbalului licențiat.

Jucătorii pot folosi abilități speciale precum dribling prin teleportare, șut în flăcări sau tackling magnetic. Ideea este mai apropiată de un joc casual competitiv decât de un simulator sportiv tradițional, ceea ce îl face potrivit pentru mobil și pentru sesiuni scurte de joc.

Motorola primește conținut exclusiv în FIFA Heroes

Motorola este partenerul oficial de smartphone al FIFA Heroes, parteneriat anunțat încă  din martie. Odată cu lansarea globală, utilizatorii Motorola primesc conținut și recompense exclusive în joc. Printre acestea se află animația de celebrare atunci când marchezi un gol de la Motorola „Sssh Snap”, o animație inspirată de telefoanele razr, în care jucătorul duce telefonul la ureche, își tachinează adversarul cu „Sshh” și îl închide printr-un snap. Există și explozia de gol „Full Strength”, cu un razr retro auriu și bare de semnal aurii care sugerează putere maximă.

Utilizatorii Motorola primesc și titlul de profil „Hello Moto”, 5.000 de Coins și 80 de Gems. Coins pot ridica rapid un personaj la Nivelul 5, iar Gems pot fi folosite în Shop pentru pachete de jucători, bundle-uri, celebrări de gol sau alt conținut din joc. FIFA Heroes, disponibil de astăzi, propune fotbal arcade 5-la-5 și vine într-un moment oportun, în plin Campionat Mondial. Partea cea mai bună este că este complet gratuit, deci oricine îl poate încerca.

Etichete: , , ,