Google tocmai a confirmat că telefoanele din seria Pixel 11 vor beneficia de suport pentru piese de schimb timp de șapte ani. Perioada corespunde politicii de update-uri software oferite pentru noile modele și ar trebui să permită repararea telefoanelor pe aproape întreaga durată a suportului oficial. Anunțul a fost făcut în timpul lansării seriei Pixel 11 din India. Potrivit informațiilor oferite de companie, angajamentul se aplică tuturor piețelor în care telefoanele sunt comercializate, inclusiv în Europa.
Piese de schimb pentru întreaga serie Pixel 11
Politica vizează familia formată din Pixel 11, Pixel 11 Pro, Pixel 11 Pro XL și Pixel 11 Pro Fold. Google nu a prezentat însă o listă completă a componentelor care vor rămâne disponibile și nici nu a explicat dacă toate piesele vor putea fi cumpărate direct de utilizatori. Bateriile sunt printre cele mai importante componente pentru păstrarea unui telefon pe termen lung. Dispozitivele Pixel sunt evaluate pentru aproximativ 1.000 de cicluri de încărcare înainte ca bateria să piardă în jur de 20% din capacitatea inițială.
În funcție de frecvența încărcărilor, degradarea poate deveni vizibilă după aproximativ trei ani. Posibilitatea de a înlocui bateria permite astfel utilizarea telefonului mai aproape de cei șapte ani de suport software promiși de Google. Angajamentul este relevant și pentru componentele afectate frecvent de accidente, precum display-ul sau capacul din spate.
Google continuă politica începută cu Pixel 8
Pixel 11 nu este prima generație pentru care Google promite șapte ani de piese de schimb. Compania a introdus această perioadă în 2023, odată cu seria Pixel 8, în paralel cu extinderea suportului software. Menținerea aceleiași politici pentru Pixel 11 reduce diferența dintre longevitatea teoretică oferită prin update-uri și durata în care telefonul poate fi întreținut fizic. Șapte ani de software sunt mai puțin utili dacă o baterie uzată sau un ecran spart nu mai poate fi înlocuit după numai câțiva ani.
Promisiunea privește disponibilitatea pieselor și nu este prezentată drept o extindere a garanției sau un program de reparații gratuite. Google nu a anunțat momentan cât vor costa componentele și prin ce parteneri vor fi distribuite pe fiecare piață.