Huawei pregătește un telefon 16:10 care nu se pliază. Lansarea ar avea loc în septembrie

Scris de | 17 august, 2026
Huawei pregătește un telefon 16:10 care nu se pliază. Lansarea ar avea loc în septembrie

Huawei ar putea lansa în septembrie un nou telefon nepliabil cu ecran 16:10, potrivit unei informații neconfirmate. Dispozitivul ar adopta un format lat, similar celui folosit de Pura X atunci când ecranul acestuia este deschis, dar fără mecanism de pliere. Telefonul Huawei cu ecran 16:10 era așteptat inițial între octombrie și decembrie. Dezvoltarea sa ar fi fost însă finalizată înaintea calendarului stabilit, ceea ce i-ar permite companiei să îl prezinte mai devreme.

Telefonul Huawei cu ecran 16:10 ar primi o baterie mare

Informațiile indică folosirea unui chipset Kirin din seria 9, probabil cel mai recent, folosit și pe Huawei Pura 90. Denumirea exactă a procesorului și configurația sa nu sunt cunoscute, iar sursa nu precizează nici diagonala sau rezoluția display-ului. Bateria ar avea o capacitate de cel puțin 7.000 mAh. Formularea sugerează că valoarea finală ar putea fi mai mare. Pe partea foto, telefonul ar primi o cameră principală de 50 MP, echipată cu un senzor de tip 1/1,3 inci. Aceasta ar fi însoțită de o cameră periscop de 50 MP pentru zoom și de o cameră multispectrală.

Numele comercial al dispozitivului rămâne necunoscut. Nu avem detalii de acest gen, nici o dată exactă pentru prezentare. Având în vedere că modelul Pura X a rămas exclusiv Chinei, este posibil ca și acest dispozitiv compact lat să nu fie lansat în Europa. Huawei nu ar fi singurul producător interesat de acest tip de telefon.

Recent am auzit și despre un nou dispozitiv Oppo similar, cu ecran de 6,3 sau 6,4” și raport de aspect 16:10. Modelul Oppo ar folosi un chipset flagship și un sistem cu trei camere, inclusiv un modul periscop. Lansarea sa ar fi programată pentru prima jumătate a anului viitor, deci Huawei ar putea „fura startul” în acest nou segment.

Etichete: , , , , ,

Sursa: GSM Arena