După ce luna trecută Vivo a lansat seria X500 în China, compania a anunțat lansarea gobală a celor trei modele, din care douar două ajung în Europa.
Modelul de bază nu vine în Europa
Seria Vivo X500 include trei telefoane lansate deja în China: X500, X500 Pro și X500 Pro Max. La fel ca în cazul lansărilor globale anterioare ale celor de la Vivo, Europa nu va primi modelul standard X500.
Modelul X500 devine disponibil în anumite zone din Asia la un preț care pornește de la 1.149 USD pentru varianta cu 12/256 GB și ajunge la 1.296 USD pentru versiunea cu 12/512 GB. Acesta dispune de aceleași specificații ca modelul din China, fiind echipat cu un procesor MediaTek Dimensity 9600M, un ecran AMOLED de 6,58 inchi, o baterie de 7.500 mAh și un sistem cu trei camere: un senzor principal de 50 MP, un teleobiectiv de 64 MP și un obiectiv ultra-wide de 50 MP.
Modelul X500 Pro are un preț de 1.299 EUR pentru pentru varianta cu 12/256 GB și ajung până la 1.449 EUR pentru versiunea cu 512 GB stocare. La fel, dispozitivul păstrează exact aceleași specificații ca varianta chineză: procesorul de top Dimensity 9600 Pro, un ecran LTPO AMOLED de 6,39 inchi, o baterie Si-C de 6.510 mAh și un sistem de camere format dintr-un senzor principal de 50 MP, un senzor periscop de 200 MP și un senzor ultra-wide de 50 MP.
Versiunea globală a modelului X500 Pro Max este echipată cu o baterie Si-C de 7.800 mAh, ușor mai mică decât cea de 8.000 mAh regăsită pe varianta chineză. Cu toate acestea, toate cele trei telefoane dispun de încărcare prin cablu la 90 W și încărcare wireless la 40 W.
Prețul pentru X500 Pro Max începe de la 1.499 EUR pentru varianta cu 12 GB RAM și 256 GB stocare, ajungând la 2.199 EUR pentru modelul cu 1 TB stocare și kitul de fotografie.
Kitul foto profesional dedicat pentru Vivo X500 Pro Max (denumit Creator Kit sau Photography Kit) este conceput pentru a transforma telefonul într-o cameră foto dedicată. Pachetul include un grip foto ergonomic cu comenzi fizice dedicate pentru declanșare și controlul zoomului, alături de o carcasă de protecție magnetică special concepută pentru montarea accesoriilor. În componența sa se regăsesc două lentile adiționale, mai exact teleconvertoarele ZEISS Teleconverter G2 și ZEISS Teleconverter G2 Ultra, fiecare fiind prevăzut cu capace de protecție față/spate și capace de rezervă. Pentru susținere și atașare, setul include inele adaptoare pentru montarea teleconvertoarelor, inele de montare pentru trepied specifice fiecărei lentile ZEISS, precum și un inel de adaptare pentru filtre foto clasice. De asemenea, pachetul vine cu ecranul extern magnetic „Snap Screen”, util pentru încadrare și vlogging la rezoluție maximă cu senzorii principali, o curea de umăr ajustabilă cu prindere rapidă, alături de inelele decorative specifice pentru modulul de camere.





