LG Optimus One (LG-P500) este un model excelent pentru doresc să experimenteze pentru prima dată avantajele unui smartphone. Cu un design elegant şi o interfaţă intuitivă, Optimus One atrage imediat atenţia. Telefonul are un display touch HVGA de 3.2 inchi, cameră de 3 megapixeli cu autofocus şi o baterie cu capacitate mărită, de 1500 mAh.
Cel de-al doilea model lansat în cadrul evenimentului, Optimus Chic (LG-E720) are un design minimalist, cu linii curbe şi două scheme coloristice, precum şi butoane sensibile la atingere. O funcţie unică le permite utilizatorilor să controleze telefonul de pe PC sau să sincronizeze informaţiile, contactele şi fotografiile prin LG Air Sync. Smartphone-ul are un procesor de 600 MHz, display touch capacitiv de 3.2 inchi, conectivitate HSDPA 7.2 şi o cameră superioară, de 5 megapixeli.
LG Optimus One va fi disponibil în peste 90 de state şi va ajunge în Europa în luna octombrie, în timp ce Chic vine o lună mai târziu, în noiembrie.