DUET ANDROID

Scris de | 25 octombrie, 2010
DUET ANDROID

LG a lansat în cadrul unui eveniment special două noi mobile bazate pe
sistemul de operare al celor de la Google, Android 2.2 Froyo, optimizate
pentru Google Mobile Services, precum Voice Search, Voice Actions, Goggles,
Shopper sau Maps.
LG Optimus One (LG-P500) este un model excelent pentru cei ce doresc
să experimenteze pentru prima dată avantajele unui smartphone. Cu un
design elegant şi o interfaţă intuitivă, Optimus One atrage imediat atenţia.
Telefonul are un display touch HVGA de 3.2 inchi, cameră de 3 megapixeli
cu autofocus şi o baterie cu capacitate mărită, de 1500 mAh.
Cel de-al doilea model lansat în cadrul evenimentului, Optimus Chic (LGE720)
are un design minimalist, cu linii curbe şi două scheme coloristice,
precum şi butoane sensibile la atingere.
O funcţie unică le permite utilizatorilor să controleze telefonul de pe PC
sau să sincronizeze informaţiile, contactele şi fotografiile prin LG Air Sync.
Smartphone-ul are un procesor de 600 MHz, display touch capacitiv de 3.2
inchi, conectivitate HSDPA 7.2 şi o cameră superioară, de 5 megapixeli.
LG Optimus One va fi disponibil în peste 90 de state şi va ajunge în Europa
în luna octombrie, în timp ce Chic vine o lună mai târziu, în noiembrie.

ROG Zephyrus G14

Etichete: , ,