Gran Turismo 5 vine pe 24 noiembrie

Scris de | 15 noiembrie, 2010
Gran Turismo 5 vine pe 24 noiembrie

Sony Computer Entertainment a anunţat data de lansare a unuia dintre cele mai aşteptate simulatore de curse auto, Gran Turismo 5. Acesta va fi dispnibil în Europa miercuri, 24 noiembrie 2010.
“Gran Turismo 5 reprezintă un proiect ambiţios, cu provocări şi cu o complexitate de mari dimensiuni”, a declarat Kazunori Yamauchi, Preşedintele Polyphony Digital Inc. “În momentul creării jocului original Gran Turismo, în 1997, am vrut să realizăm un precedent nemaiîntâlnit pentru simulatoarele curselor auto. O dată cu avansul tehnologic al PlayStation 3, obiectivul nostru referitor la GT5 a fost să creăm o nouă revoluţie care să satisfacă nu doar marile noastre aşteptări, ci să le împlinească sau poate chiar să le depăşească pe cele ale fanilor. Mulţumirea fanilor loiali ai Gran Turismo stă la baza tuturor eforturilor noastre, de aceea luarea deciziei de a amâna lansarea jocului a fost extraordinar de dificil de realizat. Nu pot decât să îmi cer scuze tuturor pentru timpul prelungit de aşteptare şi sper ca atunci când veţi întâlni bogăţia experienţelor de curse din Gran Turismo 5 nu veţi fi dezamăgiţi.”

În Gran Turismo 5, fanii se vor putea bucura de cele mai faimoase circuite, în format de înaltă definiţie, vibrante precum pistele reale şi vor avea şansa de a conduce câteva dintre maşinile de legendă ale curselor motorizate, din trecut şi din prezent. Astăzi, lista completă numără peste 1.000 de maşini în joc, printre care şi Lamborghini Murciélago LP 670-4 SuperVeloce, Lexus LFA şi McLaren MP4-12C. De asemenea, lista circuitelor include piste celebre, precum Autumn Ring, Deep Forest Raceway şi Grand Valley Speedway, plus circuite reale faimoase, precum Nurburgring şi Mazda Raceway Laguna Seca.

Etichete: , , , , ,