Top Jocuri şi Aplicaţii Android: Cut the Rope e gratis!

⇣ Sari la articol

1.  Cut the Rope, simpaticul joc care a reuşit să facă senzaţie pe dispozitivele Apple, este de acum disponibil şi pentru Android. Şi nu oricum, ci gratis, de pe site-ul celor de la GetJar.  Jocul îţi pune la încercare reflexele şi capacitatea de planificare, scopul fiind acela de a-l mulţumi pe simpaticul monstru verde botezat Om Nom.

2.  Samurai II: Vengeance soseşte în varianta optimizată pentru tabletele echipate cu chip Tegra 2, oferind o grafică extrem de bună pe display-urile unor modele precum Motorola XOOM. Acţiunea fluidă la 60 de cadre pe secundă explodează, pavând drumul legendarului samurai Daisuke, care nu se de în lături de la nimic pentru a-l elimina pe maleficul Orochi. Aplicaţia costă circa 8.4 RON.

3. Dolphin Browser HD Beta, cea mai nouă versiune a apreciatului browser de web a sosit acum câteva zile împreună cu versiunea stabilă pe Android Market. Versiunea beta soseşte cu o funcţie interesantă denumită Webzine, care îţi prezintă principalele ştiri ale zilei într-un mod atractiv, comod de citit.
4. Angry Birds a fost şi el completat cu update-ul Angry Birds Seasons: Summer Pignic, care aduce 15  nivele cu aer de vacanţă şi acţiuni de răzbunare împotriva hoardelor porcine.