În general smartphone-urile şi tabletele nu sunt tocmai candidaţii ideali atunci când vine vorba despre editarea confortabilă a textelor. O tastatură separată este o soluţie bună, în măsura în care este bine realizată – connect prezintă trei modele, General Keys Bluetooth, Beewi BBK200 şi Logitech Dinovo Mini care merită atenţia ta.
Redactat de: Sergiu Briceag
Mini-tastatura General Keys Bluetooth
La 30 de euro Pearl are în ofertă mini-tastatura Bluetooth wireless de la General Keys.
Bine finisată, uşor de operat
Editarea pe această tastatură se face la fel de confortabil. Chiar dacă tastele sunt potrivite pentru degete mai înguste ele sunt suficient de mari şi clar separate una de alta. Doar tastele back, respectiv şterge ar putea fi de două ori mai mari, ca să poată fi manevrate mai simplu.
În general produsul este bine finisat şi lasă impresia de soliditate. Suprafeţele de contact sunt clar definite, iar în timpul operării nimic nu scârţâie şi nu are joc. Suprafaţa netedă este acoperită în anumite părţi de cauciuc pentru a împiedica alunecarea nedorită a degetelor. În plus formatul tastaturii permite folosirea ei rapidă oriunde te-ai afla – de exemplu pe canapeaua din faţa televizorului.
Conexiunea cu alte aparate se face prin Bluetooth. Alimentarea se realizează printr-un acumulator, care poate rezista 60 de ore în funcţionare continuă şi 400 de ore în standby. Încărcarea se face prin conexiunea mini-USB, dar acumulatorul nu se poate schimba. Coletul include şi un cablu de încărcare USB suficient de lung, plus un manual de utilizare uşor de înţeles.
Contactul wireless cu smartphone & co se poate realiza pe o rază de 10 m. Drept profil Blue-tooth se foloseşte HID (Human Interface Device) via Bluetooth 2.0 class 2. Astfel, tastatura este compatibilă cu o multitudine de aparate. La test tastatura a putut realiza fără probleme conexiunea cu un PC cu Windows 7 sau XP, un Macbook, un iPhone 3GS, iPhone 4 şi un iPad (de la iOS 4.0) şi Playstation 3. Singura lipsă: tasta pentru pairing este îngropată în partea laterală a aparatului. De aceea este nevoie de un obiect mai ascuţit precum o agrafă de birou, pentru a o putea apăsa. Este destul de deranjant, dar cel puţin nu vei apăsa o altă tastă din greşeală.
Raport bun preţ-calitate
Tastatura General Keys Bluetooth Mini este potrivită şi pentru texte mai lungi sau şedinţe prelungite de chat. Chiar dacă este nevoie de ceva mai mult spaţiu în geantă sau pentru birou, confortul în manevrare oferit de această tastatură compactă, elimină cu totul acest dezavantaj. În plus, vorbim şi despre un foarte bun raport preţ-calitate.
Beewi BBK200
Beewi pentru cca. 40 de euro are dimensiuni minime: 114 x 60 x 8 mm la o greutate de numai 43 g.
Beewi trebuie ţinut cu ambele mâini pentru a putea edita pe această tastatură – tastatura nu poate fi operată plasând-o pur şi simplu undeva pentru a o manevra cu toate cele zece degete. De aceea editarea nu se face foarte rapid, iar uneori trebuie să apeşi cu putere pe anumite taste că să declanşezi o comandă. Dar deoarece mini-tastatura are numai 49 de taste multe dintre funcţii se pot realiza numai prin tastele funcţii, ceea ce e dificil la aceste dimensiuni. În schimb Beewi oferă şi funcţii pentru controlul volumului sonor şi a media playerului pe PC şi Mac.
Tastatura este foarte bine finisată. Ea nu scârţâie şi rezistă destul de bine chiar şi dacă este scăpată pe jos. Zgomotul tastelor poate fi însă deranjant pe termen lung.
La fel ca toate tastaturile wireless din acest test, Beewi BBK200 stabileşte contact cu alte aparate prin Bluetooth (2.0 profil HID). Acumulatorul rezistă cca. 60 de ore conform datelor producătorului. Conexiunea cu un PC, un Mac, Playstation 3, iPhone şi iPad se poate realiza fără nicio problemă. Conform datelor producătorului, tastatura este compatibilă şi cu aparatele Windows Mobile până la versiune 6.5, precum şi cu telefoane Symbian S60; dar modelul nu poate stabili contact încă cu smartphone-uri sau tablete Android. Soluţie bună: tasta pairing este uşor de accesat şi în plus nu poate fi acţionată din greşeală.
Concluzie: Beewi BBK200 nu este potrivită pentru cei care editează mult, ci numai pentru texte scurte datorită dimensiunilor reduse şi carcasei stabile. În plus, preţul este foarte bun.
Logitech Dinovo Mini
Logitech Dinovo Mini costă numai 120 euro şi se doreşte a fi o tastatură wireless pentru PC şi Playstation 3.
Un motiv pentru dimensiunile generoase ale tastaturii este capacul, ce protejează tastele de lovituri sau şocuri. În plus, Logitech oferă o serie suplimentară de taste numai pentru a controla mediaplayerul şi două taste mari pentru zoom, respectiv trecerea de la un fişier la altul.
Dinovo Mini stă perfect în mâini, tastele sunt suficient de mari, uşor proeminente şi cu o suprafaţă clar delimitată. Finisarea este la un nivel bun, dar plasticul ieftin lasă impresia de model ieftin şi în plus scârţâie pe alocuri, ceea ce e deranjant ţinând cont de preţ.
În ciuda lipsei de spaţiu Logitech a oferit tastelor importante mai mult spaţiu. În plus, semnele speciale se obţin numai prin combinaţii de taste, iar anumite simboluri se află acolo unde nu te-ai aştepta. Cu ajutorul programului „SetPoint” pot fi configurate mai multe setări pe PC şi Mac. Pentru comunicare există Bluetooth în versiunea 2.0 şi profilul HID.
Concluzie: trackpadul practic, tastele iluminate şi clapeta de protecţie sunt caracteristici unice, dar care nu justifică preţul atât de mare.