Sony Ericsson Xperia neo V soseşte cu Android 2.3.4

Scris de | 26 august, 2011
Sony Ericsson Xperia neo V soseşte cu Android 2.3.4

Sony Ericsson  prezintă Xperia neo V, primul telefon care va sosi cu Android Gingerbread 2.3.4 , alături de toate funcţiile speciale care vin odată cu acesta, cum ar fi Google Talk cu Video Chat sau Facebook inside Xperia.

Foarte apropiat ca look şi funcţii cu modelul Xperia neo, neo V oferă un ecran touch capacitiv de 3.7 inchi Reality Display cu BRAVIA Engine şi rezoluţie 480 x 854 pixeli, un procesor Qualcomm Snapdragon la 1GHz, precum şi o cameră de 5 megapixeli cu bliţ LED şi geotagging capabilă să realizeze imagini panoramice 3D.

Filmele HD 720p şi fotografiile vor putea fi vizionate pe un HDTV graţie portului HDMI integrat.

Carcasa relativ compactă are dimensiuni de 116 x 57 x 13mm şi o greutate de 126 de grame. Un alt plus adus de noul software este posibilitatea de introducere a textului cu ajutorul tehnicii Swype.

Sony Ericsson  Xperia neo V este aşteptat în Q4 2011.

ROG Zephyrus G14

Etichete: , , , ,