Xbox a împlinit ieri 10 ani de existenţă pe piaţă

În data de 15 noiembrie 2001, Microsoft a lansat pe piaţă o consolă care a schimbat pentru totdeauna modul în care ne petrecem timpul liber în compania jocurilor favorite. Xbox

În data de 15 noiembrie 2001, Microsoft a lansat pe piaţă o consolă care a schimbat pentru totdeauna modul în care ne petrecem timpul liber în compania jocurilor favorite. Xbox a devenit de atunci un gigant în lumea consolelor.

Prima generaţie a consolei Xbox a fost lansată pe teritoriul Statelor Unite ale Americii în urmă cu un deceniu. Dispozitivul bazat pe procesorul Pentium III s-a vândut în număr de peste 100.000 de unităţi în doar o săptămână de la lansare. Până la sfârşitul anului 2001, s-au vândut peste 1.5 milioane de console.

De atunci, Microsoft a mai lansat Xbox 360, Xbox 360 S şi modelul Kinetic, dispozitivul de gaming devenind astfel una dintre cele mai cunoscute şi de succes console la nivel global.

Noua generaţie Xbox va fi lansată cel mai probabil în 2015, la finalul unui ciclu de „viaţă” de 10 ani.