Pioneer N-30 şi N-50: Calitate audio şi conectivitate wireless

Scris de | 5 ianuarie, 2012
Pioneer N-30 şi N-50: Calitate audio şi conectivitate wireless

Pioneer Electronics a lansat două noi dispozitive de redare audio prin reţea din gama Elite. Modelele N-30 şi N-50 sunt echipate cu tehnologie de ultimă oră, precum AirPlay şi DLNA, şi o lista impresionantă de alte caracteristici, ce asigură o redare cât mai clară a materialelor audio digitale.

Dispozitivele N-30 şi N-50 reprezintă o soluţie deosebit de atractivă pentru cei ce preferă să asculte muzica într-un mediu digital. Ambele modele dispun de tehnologia wireless AirPlay, ce oferă utilizatorilor posibilitatea de a accesa conţinutul audio din iTunes, inclusiv serviciile de streaming precum Pandora Radio sau iHeartRadio. Mai mult, dispozitivele sunt echipate cu DLNA 1.5 pentru o redare fără probleme a pieselor de pe un calculator.

Pe lângă fişierele standard MP3, WMA şi AAC, Pioneer N-30 şi N-50 pot reda chiar şi cele de o calitate mult mai ridicată, precum FLAC sau WAV.

Pioneer N-30 şi N-50 dispun de asemenea de aplicaţii de control pentru iPhone şi Android, un ecran color de 2.5 inchi şi vTurner Internet Radio.

Ambele dispozitive din gama Elite sunt disponibile de pe site-ul oficial al producătorului.

Etichete: , , , , , , , , ,