Lana Del Rey – Born To Die
2.5/10
Text de: Marius Ghenţ
Lana Del Rey e o prezenţă cel puţin ciudată în climatul pop actual. S-a remarcat prin videoclip-ul piesei „Video Games” – apărut în vara anului 2011 – şi buzele Daffy-Duck-iene. Aceste două „calităţi” i-au asigurat un contract cu Universal Music pentru lansarea albumului „Born To Die”,primul marca Lana Del Rey, care s-a jucat şi cu numele de Lana Del Ray şi Lizzy Grant, urmând, evident, şirul lui Puff Daddy sau P.Diddy sau Sean Combs.
Înainte să încep audiţia albumului în discuţie a trebuit să mă pregătesc cu trei căni de cafea si 4 doze de Red Bull, pentru a evita o posibilă comă indusă de vocea apatică a tinerei care, după cum era de aşteptat, m-a plictisit încă de la audiţia primelor două piese de pe album. Pe lângă asta, vocea ei e lipsită de orice fel de talent. Orice persoană care a avut nefericirea să o urmărească la Saturday Night Live ştie despre ce vorbesc.
Lăsând la o parte vocea, cântăreaţa, dacă aş putea să o numesc aşa, de 25 de ani repetă pe tot parcursul albumului teme extrem de enervante: banii şi necesitatea lor esenţială trăirii pe Terra, iubirea, nemulţumirea datorată lipsei opulenţei şi alte probleme cu care se confruntă orice tânăr ce face parte din „cei 1%”. Teme în care s-ar regăsi doar băieţii şi fetele de bani gata. Versul din „National Anthem” spune totul: „God you’re so handsome/ Take me to the Hamptons”.
Albumul e un testament al unei femei care cu toate că nu are de ce, trebuie neapărat să-şi exprime frustrările în legătură cu lucrui care îi prisosesc mai mult decât îi lipsesc. Pentru Lana Del Rey problemele adevărate apar atunci când ai de toate şi nu preţuieşti nimic. În consecinţă aş putea să apreciez sinceritatea ei, deşi nu aş asculta un album întreg bazat pe acest fel de suferinţă, care e, la urma urmei, un moft al unei femei care face figuri pentru că mama nu i-a cumpărat ultimul BMV ci doar un amărât de Mercedes de acum un an.
Când peste 90% din faima unei persoane se trage din imagine, restul de 10% ar putea măcar să merite. Nu e cazul. Lana Del Rey e o Kim Kardashian a muzicii şi sper ca lumea să îşi dea seama de chestia asta înainte să umplem radioul cu şi mai mult gunoi fonic.
