Samsung Galaxy S III ar putea sosi în aprilie potrivit unui oficial Samsung China

Scris de | 21 martie, 2012
Samsung  Galaxy S III ar putea sosi în aprilie potrivit unui oficial Samsung China

Conform mai multor surse din presa sud-coreeană, preşedintele Samsung China, Kim Young-Ha, a declarat că mult-aşteptatul terminal Samsung Galaxy S III ar putea sosi luna viitoare în cadrul unui eveniment special de lansare.

Kim Young-Ha, preşedintele Samsung China, ar fi declarat unei publicaţii din Beijing că Samsung Galaxy S III va fi lansat în aprilie. Informaţia care a fost citată de presa sud-coreeană relevă faptul că evenimentul de lansare va avea loc cu o lună înainte de data estimată iniţial.

Mai mult, reprezentanţii Samsung au declarat, la începutul lunii martie, pe Twitter, că Samsung Galaxy S III nu va sosi în luna aprilie. Astfel, rămâne de văzut dacă vom vedea luna viitoare lansarea mult-aşteptatului Samsung Galaxy S III.

Succesorul terminalului Samsung Galaxy S II, unul dintre cele mai performante şi apreciate smartphone-uri lansate anul trecut, va folosi un procesor Exynos, produs chiar de către compania sud-coreeană.

Etichete: , , , , ,