HP EliteBook 2170p: Cel mai mic şi mai uşor notebook business al companiei

Scris de | 17 mai, 2012
HP EliteBook 2170p: Cel mai mic şi mai uşor notebook business al companiei

HP a lansat recent notebook-ul EliteBook 2170p, care la o greutate de 1.3 kg este cel mai mic şi mai uşor notebook din portofoliul companiei.

Noul model dispune de un ecran cu diagonala de 29,5 cm (11,6 inchi) şi se mândreşte cu faptul că trece testele MIL-STD 810G ceea ce înseamnă rezistenţă sporită la vibraţii, praf, altitudine, temperatură şi impact.

Ideal pentru acei utilizatori care călătoresc mult şi des, noul notebook integrează un procesor Intel Core din generaţia a treia şi dispune de o baterie cu o autonomie de până la 9 ore de lucru.

Compania a mai lansat un al doilea  EliteBook, 2570p, care integrează un display HD de 31,8 cm (12,5 inchi), o unitate optică și opțiuni extinse de conectivitate, inclusiv wireless WAN 4G LTE.  Staţia de andocare HP 2570p lansată în acelaşi timp și durata lungă de viață a bateriei contribuie la productivitatea sporită a noului HP EliteBook 2570p.

Etichete: , , ,