ASUS ZENBOOK Prime: Design superb, echipare de ultimă oră

Scris de | 18 iulie, 2012
ASUS ZENBOOK Prime: Design superb, echipare de ultimă oră

Unul dintre cele mai impresionante Ultrabook-uri ale momentului, Asus Zenbook Prime, a fost lansat la Bucureşti. Noul model se poate mândri cu un design metalic extrem de elegant, echipare cu cea de-a treia generație de procesoare Intel Core i7, stocare SSD şi un display Full HD 1080p IPS.

ZENBOOK Prime este ultra-ușor și ultra-subțire chiar şi pentru un Ultrabook – UX21A cântărește doar 1.1Kg, în timp ce modelul UX31A bifează 1.3Kg, iar ambele sunt ultra-subțiri, cu un profil cuprins între 3 și 9 mm.

Dincolo de performanţele de procesare ale noilor Intel Core i7 Ivy Bridge ce oferă capabilităţi de multitasking superioare sistemele dispun şi de grafică integrată Intel HD 4000. Echiparea cu SSD-uri SATA 6Gb/s creşte semnificativ şi vitezele de transfer a fişierelor şi iniţializare a programelor, în timp ce porturile USB 3.0 operează de până la 10 ori mai rapid decât varianta precedentă.

ZENBOOK Prime mai oferă revenire din standby în numai 2 secunde,  autonomie în perioada de așteptare de până la două săptămâni în modul S3 sau 200 de zile în modul S4 şi funcții speciale pentru a preveni pierderea de date în tot acest timp. Eficiența energetică se traduce într-o autonomie de 7 ore.

Pentru un sunet fidel, ZENBOOK Prime utilizează tehnologia audio ASUS SonicMaster dezvoltată în cooperare cu Bang & Olufsen ICEpower.

Noul ZenBook Prime este disponibil în variantele UX21A (11.6”) și UX31A (13.3”).

Etichete: , , ,