Samsung lansaseaza Galaxy Note 10.1 in Romania

⇣ Sari la articol

Samsung a anuntat ieri lansarea in Romania a tabletei Galaxy Note 10.1, o tableta care imbina performante ridicate cu stilusul S Pen.

Samsung Galaxy Note 10.1 vine echipata cu un procesor Exynos quad-core de 1.4 GHz, 2 GB memorie RAM, spatiu de stocare ce poate fi extins pana la 64 de GB, un ecran WXGA cu un display de 10.1 inchi (rezolutie de 1289×800), o camera pe spate de 5 megapixeli cu LED flash si una frontala de 1.9 megapixeli, o baterie de 7.000 mAh si ruleaza Android Ice Cream Sandwich 4.0.4. La capitolul conectivitate regasim pe tableta portul USB 2.0, Bluetooth si Wi-Fi 802.11 a/b/g/n (2.4 si 5 GHz).

Samsung Galaxy Note 10.1 a fost prima data anuntata oficial la inceputul lunii august si venea cu cateva specificatii ceva mai slabe decat ceea ce a fost lansat acum. A fost  anuntata o memorie de 1 GB RAM , un procesor dual-core de 1,4 GHz sau o camera de 3 megapixeli, dar compania a decis pe ultima suta de metri sa mareasca specificatiile.

Cea mai noua tableta de la Samsung continua seria Galaxy Note si mizeaza pe aplicatii si reinventarea stilus-ului.

S Pen-ul beneficiaza de aplicatii optimizate cu ajutorul caruia utilizatorii pot nota idei foarte usor si rapid si ofera acces mai comod la aplicatii: S Note, S Planner, Crayon physics, Adobe Photoshop Touch si Polaris Office. S Note este o aplicatie dedicata seriei Galaxy Note, iar Adobe Photoshop Touch este o unealta pentru editarea imaginilor.

Tableta se misca foarte bine, iar combinatia dintre performantele pentru multimedia si posibilitatea de a „desena pe hartie digitala” este foarte buna si probabil va fi apreciata de fanii Samsung care vor sa faca pasul spre cumpararea tabletei. Galaxy Note 10.1 vine in doua culori, alb si gri, are o grosime de 8.9 mm si masoara 262 x 180 x 8.9 mm si are aproximativ 600 de grame.

Cel mai nou membru din familia Galaxy Note se afla deja pe rafturile catorva magazine locale. evoMAG are preturi de 2.199 RON pentru versiunea Wi-Fi si 2.699 RON pentru versiunea Wi-Fi si 3G.

Articole asemanatoare