În 2012 companiile producătoare de telefoane mobile au vândut 1.75 de miliarde de unităţi în 2012, în scădere cu 1.7% faţă de de anul precedent, potrivit unui raport Gartner. Ar putea fi vorba doar despre o fluctuaţie, fiind greu să tragem concluzia că lumea s-a plictisit de telefoane, mai ales dacă analizăm ultimul trimestru al anului. În ultimlele trei luni ale lui 2012 vânzările de smartphone-uri au crescut cu 38.3% faţă de aceeaşi perioadă din 2011, atingându-se valori de 207.7 milioane de unităţi.
Topul este în continuare dominat de Samsung şi Apple, a căror cotă combinată de piaţă a atins un record de 52%, cu Samsung pe poziţia întâi, atât în ceea ce priveşte vânzările de telefoane cât şi cele de smartphone-uri.
Ceea ce este mai interesant însă este ascensiunea prevăzută de către mulţi analişti a celor de la Huawei, care în timp vor avea un cuvânt extrem de greu de spus. Compania ocupă pentru prima dată poziţia a treia în top, chiar dacă diferenţa faţă de competitori este destul de fragilă. În 2012 vânzările Huawei au „explodat”, creşterea fiind de nu mai puţin de 73.8%. Noile modele lansate în cadrul CES 2013 (Ascend Mate, Ascend D2), precum şi intrarea pe segmentul Windows Phone cu Ascend W1 ar putea pune bazele unui an şi mai bun pentru compania din China.
Cei de la Nokia au avut un 2012 fluctuant, pierzând în continuare cotă de piaţă însă înregistrând şi o serie de rezultate pozitive, în special pe segmentul Lumia. Nokia a ajuns la o cotă de piaţă pentru telefoane mobile de 18%.
Raportul Gartner aici (atenţie, majoritatea tabelelor iau în calcul vânzările de telefoane mobile, nu cele de smartphone-uri)