MWC2018: Asus lansează Zenfone 5, Zenfone 5z și Zenfone 5 lite

Scris de | 27 februarie, 2018
MWC2018: Asus lansează Zenfone 5, Zenfone 5z și Zenfone 5 lite

Asus a anunțat în această seara lansarea noii game de produse Zenfone 5. Sunt disponibile 3 produse, pe plaje de preț diferite: Zenfone 5 lite – un model middle range ce integrează 4 camere și cu focus pe camera frontală, Zenfone 5 – model ce mizează pe un ecran de 6.2 inchi într-un corp de 5.5 inchi cu inteligență artificială și Zenfone 5 Z, un Zenfone 5 cu cel mai puternic procesor, Qualcomm Snapdragon 845 și care poate veni echipat cu până la 8 GB de memorie RAM.

Asus Zenfone 5 lite vine cu un display de 6 inchi FHD (rezoluție 2160 x 1080 pixeli), aspect ratio 18:9, este echipat cu un procesor Snapdragon 430 sau Snapdragon 630, 4 GB de memorie RAM și o baterie de 3.300 mAh. Dispune de 4 camere separate, câte una cu unghi larg de vizualizare pe față și pe spate, de 120 de grade, în timp ce camera frontală principală folosește un senzor de 20 de megapixeli, iar cea de pe spate principală unul de 16 megapixeli.  Sunt disponibile 3 variante de culoare: alb, negru și roșu. 

Asus Zenfone 5 aduce un ecran de 6.2 inchi într-un corp de 5.5 inchi, aspect ratio de 19:9 și raport corp-display de 90%, integrează un procesor Snapdragon 636, până la 6 GB de memorie RAM și 2 camere în spate, una principală de 12 megapixeli, senzor Sony IMX363 și una secundară cu unghi larg de captură, 120 de grade. Pe față se află o cameră de 8 megapixeli și unghi de 83 de grade. Asus aduce pentru prima oara inteligența artificială pe smartphone-urile sale, Zenfone 5 putând recunoaște până la 16 scene și subiecte, printre care oameni, mâncare, animale sau flori și este capabil să ajusteze parametrii imagini (contrast, luminozitate, timp de răspuns etc) pentru a face imagini mai bune.  Bateria măsoară 3.300 mAh.

Sistemul AI funcționează funcționează pentru display, cameră, ringtone, încărcare, fotografie sau zona de galarie, iar Asus ne promite că este într-o continuă învățare și dezvoltare. 

Asus Zenfone 5z are un aspect identic cu Zenfone 5, dar va fi disponibil cu procesorul Qualcomm Snapdragon 845.

Noile modele Zenfone 5 integrează noua interfața Zen UI, ceea ce înseamnă noi eficientizări pentru baterie, ZeniMoji și posibilitatea de a debloca telefonul prin recunoaștere facială. 

Zenfone 5 lite va fi disponibil începând cu luna martie la un preț de aproximativ 1.600 de lei, în timă ce Zenfone 5  se lansează global în aprilie, în timp ce Zenfone 5z va ajunge în iunie. În România probabil vor ajunge în cea de-a doua pare a anului, cu preț de lansare de aproximativ 2.100 de lei pentru Zenfone 5, respectiv apoximativ 3.000 de lei pentru Zenfone 5z. 

Etichete: , , , , ,