Huawei Mate 20 Pro hands on

Cel mai bun telefon Huawei de până acum? Să vedem.

Scris de | 16 octombrie, 2018
Huawei Mate 20 Pro hands on

Ținta Huawei este fixată, iar direcția este una clară. Este primul an în care marii producători și-au stabilit cumva direcții diferite pentru modelele high end, iar diversitatea nu poate decât să ne bucure. Compania chineză mizează puternic în zona de inteligență artificială și cameră, iar cu noua generație Mate vedem și o serie de inovații pentru un smartphone din zona de top.  2018 este anul AI, iar Huawei estimează că până în 2025 aproximativ 90% dintre oameni vor beneficia de avantajele ineligenței artificiale. Un AI care este cu tine în fiecare zi, care te înțelege. După ce a echipat primul procesor cu NPU, noile Mate-uri aduc două procesoare neuronale care ar trebui să anticipeze și să recunoască mai bine nevoile utilizatorului.  

Am pus mâna pe cel mai puternic smartphone din noua seria Mate și vă spunem care sunt toate noutățile pe care le aduce. Apoi o intrăm puțin în laborator și analizăm rezultatele, iar în următorul număr al revistei connect vi le punem la dispoziție.

Senzor de amprentă în ecran

Toate smartphone-urile high end de astăzi au trecut la un design bazat pe sticlă și aluminiu, iar asta le face greu de manevrat și aproape imposibil de ținut fără o husă. Huawei adoptă un design denumit Hyper optical, ceea ce ne aduce un capac din sticlă cu un ușor pattern în linii fine care fixează smartphone-ul mai bine în mână. Smartphone-ul va fi disponibil în regiunea noastră în versiunile de culoare Black, Midnight Blue și Twilight, această ulimă variantă fiind perfect netedă, fără acele striații, iar față de P20 Pro avem acum un gradient mai închis, ceva mai sobru, dar la fel de bine finisat. La nivel internațional vor exista și variantele Emerald Green și Pink Gold.

Mate 20 Pro aduce un ecran curbat de 6.39 inchi cu o rezoluție 3120 x 1440 pixeli, aspect ratio 19.5 x 9. Ecranul se întinde până aproape de margini, similar cu ce am mai văzut la competitori, și putem spune că este cel mai bun ecran de pe un smartphone Huawei de până acum. Avem așadar un panou OLED de foarte bună calitate, cu un afișaj bun, paletă de culori bine saturate, luminozitate înaltă și unghiuri de vizualizare largi.

Ca pachetul să fie complet, spre centrul ecranului lui Mate 20 Pro este un senzor de amprentă integrat direct în display. Poziția este foarte bună, exact unde degetul mare ajunge în mod natural și este evidențiat de o amprentă digitală pe ecran. Un mic delay pentru recunoașterea amprentei este mascat de un o tranziție animată. În fapt, deblocarea prin senzorul de amprentă fizic dura întotdeauna un moment și la alte smartphone-uri pentru ca cititorul să poată recunoaște amprenta corectă, numai că acum vedem exact cât durează de când ai pus degetul și până la deblocare.

Ecranul are breton, iar acolo se ascunde camera frontală de 24 de megapixeli, un senzor de proximitate și un DOT Projector, care este pus la lucru la autentificarea prin recunoașterea facială. La prima setare a recunoașterei faciale, camera cu ajutorul acestui proiector va realiza o hartă de puncte de pe față ta pentru a debloca apoi telefonul cât mai rapid. Și chiar o face într-un timp scurt, este mai bună cu 30% față de modelele anterioare.

Spatele este realizat din sticlă, cu monoblocul de 4 elemente (3 camere + bliț) care iese în evidență într-un pătrat care depășește ușor nivelul carcasei. Mate 20 Pro dispune de certificare IP68 împotriva contactului cu apa și praful, ceea ce este o veste excelentă. Nu neapărat pentru fanii pasionați de scufundări, dar mai ales pentru momentele accidentale când telefonul ajunge în apă sau pentru zilele ploioase.  

Aspectul general al telefonului este unul mai serios față de modelele Huawei anterioare, mai bine business și este categoric cel mai bun telefon Huawei de până acum. Estetic vorbind nu pot spune dacă este mai frumos Mate 20 Pro decât un alt model din piață, dar ecranul este categoric mai bun decât tot ce am văzut la Huawei până acum, iar câteva dintre funcțiile prezentate sunt unice în segmentul telefoanelor high end: senzor de amprentă în ecran, reverse wireless charging, desktop mode wireless. Le detaliem în continuare.

AI Camera

Mate 20 Pro vine echipat cu o camera triplă. Are un senzor de 40 de megapixeli cu diafragmă f/1.8, un senzor telephoto de 8 megapixeli cu diafragmă f/2.4 și OIS, iar cea de-a treia lentilă este noutatea, o cameră ultrawide de 20 de megapixeli cu f/2.2. Huawei renunță la senzorul monocrom pentru seria Mate și rămâne de văzut cum afectează asta fotografia finală, dar la o primă impresie nu pot să spun că avem diferențe majore față de P20 Pro. Întradevăr, diferența între camera principală și cea ultrawide este uriașă, reușești să capturezi un unghi mult mai larg atunci când faci trecerea, dar rămâne de stabilit cât de mult te ajută asta în utilizaea zilnică. O să punem sub lupă noul ansamblu de camere pentru a vedea rezultatele.

 

Avem o cameră cu inteligență artificială care recunoaște scenarii și aplică cele mai bune setări, iar acum poate realiza fotografia macro mai bună cu ajutorul lentilei wide și când vine vorba despre filmare poate filma cinematic, direct în format 21:9. Modul de Noapte este în continuare prezent, ceea ce ne bucură pentru că P20 Pro este cel mai bun smartphone la capitolul fotografie nocturnă, iar efectul de bokeh definește mai bine subiectul și îl separă mai realist față de fundal. 

Echipare de top

Huawei a anunțat în cadrul IFA Berlin 2018 cel mai puternic processor al companiei, Kirin 980, fabricat în proces de 7 nm. Este unul dintre cele mai puternice chipset-uri de pe piață, cu un consum redus de energie și primul procesor ce permite conectivitate Cat21, cu viteze de download de până la 1.4 Gbps. Mate 20 Pro este primul smartphone de la Huawei care integrează acest procesor și folosește o tehnologie octa-core Cortex-A76, cu două nuclee de 2.6 GHz și două tactate la 1.92 GHz, în timp ce alte patru nuclee vor rula la o frecvență de 1.8 GHz.

Acest tip de arhitectură permite scalabilitate automată pentru a obține performanță și un consum de energie mai scăzut. De exemplu, muzica folosește un nucleu din arhitectura Cortex-A55, clipurile video vor utiliza două nuclee din aceeași arhitectură, iar camera foto va utiliza toate cele patru nuclee tactate la 1.8 GHz, un nucleu de 1.92 GHz și unul de 2.6 GHz. Gaming-ul și activitățile multitasking vor pune la lucru întreg procesorul octa-core.  Huawei Mate 20 Pro are 6 GB de memorie RAM, 128 de GB spațiu de stocare intern și folosește o nouă tehnologie pentru carduri, denumită Nano Memory. Chipset-ul grafic este un Mali G76, mai performant cu 46% și cu un consum energetic mai bun cu 178% față de varianta precedentă.

Pionieri pe zona de Artificial Intelligence, Huawei echipează acum noul procesor cu două unități NPU (Neural Processing Unit), capabil să proceseze până la 4500 de imagini pe minut, față de numai 2.371 imagini procesate de Snapdragon 845.

Reverse wireless charging + EMUI 9

Integrează o baterie uriașă, 4.200 mAh, certificată TUV Rheinland. Datorită tehnologiei Fast Charging, dacă alegi să utilizezi încărcătorul original vei ajunge la 70% baterie după 30 de minute de conectare la priză. Huawei a integrat și tehnologia de Wireless Charging în sfârșit, dar mai impresionant de atât este modul de Reverse Wireless Charging, care permite să încarci alte telefoane. Acest mod se activează din zona de setări și funcționează cu toate dispozitivele care permit încărcarea wireless și nu este limitat doar la dispozitive Huawei.

Noile modele Mate rulează Android 9, peste care este aplicată interfața proprietară Huawei, EMUI, ajunsă la cea de-a noua generație. Interfața a fost reproiectată și setările au fost reduse cu 10%, întreaga experiență vrea să fie mai simplă și mai intuitivă. Anumite elemente din interfață au fost mutate în partea de jos pentru a optimiza utilizarea cu o singură mână. Este disponibil și modul One Hand, iar dacă vrei să renunți la butoanele din interfață poți trece la un mod complet prin gesturi, dar care necesită ceva timp de acomodare. Tot în zona de setări avem și un panou în care vedem cum ne petrecem timpul pe un smartphone, se pot seta limite pentru anumite aplicații etc. Sunt disponibile acum și mai multe opțiuni pentru backup (Local Storage, USB Storage, NAS sau cloud).

Huawei dispune pe smartphone-urile de top de Desktop Mode, o unealtă care îți permite să conectezi telefonul la un monitor și să lucrezi ca și cum ai face asta pe un PC. Este o funcție gândită pentru productivitate, am văzut-o și la alți producători, dar implementarea a fost total neintutivă. Cu noile Mate 20, acest mod nu se mai activează doar prin conectarea unui cablu HDMI to USB Type C, ci funcționează chiar și wireless, cu ajutorul Miracast.

Concluzie

Mate 20 Pro fixează calea pe care Huawei vrea să o urmeze și se vede interesul major pentru R&D în zona de Inteligență artificială și cameră. Cel mai puternic smartphone din seria Mate aduce o serie de funcții inovatoare pe un telefon astăzi (senzor de amprentă în ecran, reverse wireless charging, pc wireless projection) și upgradează celelalte caracteristici la nevoia pieței (ecran, procesor, baterie, cameră, interfață). Rămâne de stabilit prețul și să revenim cu un test de laborator.  

Etichete: , ,