Vodafone anunță venituri totale de 905 milioane de euro

Acest an fiscal a fost unul important, deoarece Vodafone a achiziționat UPC în august 2019 și a devenit un jucător convergent major pe piață.

⇣ Sari la articol
Vodafone anunță venituri totale de 905 milioane de euro

Vodafone România anunță principalii indicatori financiari pentru anul financiar încheiat la 31 martie 2020, potrivit rezultatelor raportate astăzi de Vodafone Group Plc. Ca urmare a finalizării procesului de achiziție a UPC România în data de 31 iulie 2019, rezultatele pentru acest an includ, de asemenea, cifrele raportate de UPC România.

De la achiziția UPC, baza consolidată de clienți cu servicii fixe broadband a crescut cu 18.000, atingând o valoare de 702.000 de clienți.

Valoarea ARPU mobil a fost de 5.1 euro în anul fiscal încheiat la 31 martie 2020, înregistrând o scădere de -0.2% față de anul trecut.

 „Anul financiar trecut a fost foarte dinamic pentru noi și am avut numeroase realizări importante care includ, printre altele, lansarea primei rețele 5G din țară și extinderea pe piața IoT pentru a permite clienților noștri business să devină și mai performanți pe o piață competitivă. Am continuat cu o altă realizare semnificativă, nu numai pentru noi, ci și pentru întreaga societate digitală din România – achiziția UPC. Am lansat prima ofertă comercială convergentă la începutul lunii septembrie 2019 și am finalizat extrem de rapid procesul de fuziune în doar câteva luni. La sfârșitul acestui an financiar, ne-am adaptat strategia și modul de lucru pentru a face față acestei crize sanitare și sociale fără precedent. Am continuat să investim și să creștem capacitățile rețelelor noastre pentru a menține România conectată și eforturile noastre au fost răsplătite cu certificarea „Best in Test” primită din partea auditorului independent umlaut AG (fostul P3 communications). De la începutul pandemiei, am investit toate eforturile pentru a ne proteja angajații, pentru a dezvolta soluții fiabile de comunicații pentru toți clienții noștri astfel încât aceștia să-și poată desfășura în continuare viața personală și profesională fără probleme. Inițiativele noastre s-au concentrat pe sprijinirea întregii societăți românești, de la furnizarea accesului la educație online, până la donații semnificative și sprijin pentru instituțiile medicale și autoritățile statului. Toate acestea nu ar fi fost posibile fără resursa noastră principală: cei mai buni profesioniști în telecomunicații de pe piață, cu aptitudini de top și determinați să depășească situația actuală. Vom continua să ne intensificăm eforturile în sprijinul societății digitale românești, fie că este vorba de companii, autorități și instituții medicale, precum și clienți rezidențiali, prin asigurarea serviciilor de comunicații capabile să-i ajute pe toți să depășească mai bine situația generată de acest nou context. Acum, mai mult ca oricând, ne reafirmăm angajamentul și abilitatea de a oferi servicii mobile, fixe și TV fiabile și de înaltă calitate pentru România”, a declarat Murielle Lorilloux, CEO Vodafone România.

Articole asemanatoare