Târgul IFA Berlin se ține între 3 și 5 septembrie

IFA 2020 nu va fi deschis publicului larg, accesul va fi doar pe bază de invitație.

Scris de | 19 mai, 2020
Târgul IFA Berlin se ține între 3 și 5 septembrie

IFA Berlin intră în linie dreaptă, într-un comunicat oficial fiind menționat faptul că organizatorii au primit acordul ca acesta să dureze 3 zile, în perioada 3-5 septembrie, sub denumirea IFA 2020 Special Edition și în acord cu limitările impuse de pandemia Covid-19. Astfel, evenimentul va fi doar pe bază de invitație, cu un număr limitat de participanți. De exemplu, la ediția din acest an vor participa doar 800 de jurnaliști, din 50 de țări, în condițiile în care, anul trecut, au fost prezenți circa 2.800 de reprezentanți mass-media din 160 de țări.Jens Heithecker, directorul executiv al IFA Berlin, a declarat: „după toate evenimentele anulate din ultimele luni, industria de profil are nevoie urgentă de o platformă în care să-și poată prezenta produsele inovative. Recuperarea industriei noastre începe aici. Acesta a mai punctat prin: ” în timp ce evenimentele virtuale erau utile, lipsea experiența practică și conexiunile umane, care fac atât de utile evenimente precum IFA Berlin ”.Târgul tehnologic a atras anul trecut aproape 2.000 de expozanți și a numărat circa 245.000 de vizitatori, din care peste 50% au fost din străinătate. Ediția 2019 s-a concentrat pe trei trenduri tehnologice: voce, inteligență artificială și conectivitate, toate având la bază implementarea rețelelor 5G

Etichete: , ,