XFX introduce o nouă tehnologie de răcire pe plăcile video din seria Radeon RX6000

Scris de | 18 decembrie, 2020
XFX introduce o nouă tehnologie de răcire pe plăcile video din seria Radeon RX6000

Anul 2020 a fost unul foarte prolific în ceea ce privește lansările noilor serii de plăci video de la principalii producători de chipset-uri de pe piață, AMD și Nvidia. Dacă noile RTX din seria 3000 sunt într-adevăr ceva deosebit din punct de vedere al performanței, nici echipa roșie nu s-a lăsat mai prejos în ceea ce privește GPU-urile destinate gamingului.

Seria Radeon RX6000 de la AMD s-a bucurat de un succes foarte mare în primele luni de la lansare, iar stocurile nu au fost chiar pe măsura așteptărilor. Astfel, fanii companiei americane s-au orientat rapid către diverse implementări de la alți producători precum ASUS, XFX, PowerColor sau Sapphire. Acestea se diferențiază între ele din punct de vedere al șasiului și al tehnologiei de răcire care este aplicată peste GPU.

Poate una dintre cele mai interesante implementări din 2020 este cea XFX, odată cu care a debutat și noua tehnologie de cooling denumită sugestiv Ghost Thermal. Având de a face cu o carcasă semi-închisă a plăcii, răcirea trebuie asigurată prin două mijloace bine definite. Ventilatoarele și radiatoarele trebuie să funcționeze în sinergie iar cei de la XFX au gândit o soluție de airflow asigurată de coolere cu 13 pale care creează un curent de aer rece care străbate placa video pe toată grosimea sa.

Prin intermediul răcirii nu numai că performanța în gaming este una mai bună dar și nivelul de zgomot este unul ceva mai redus, nemaifiind nevoie de turații atât de mari ale ventilatoarelor. Acestea fac față într-un mod ok în sarcini de max load fiind ajutate și de pad-uri termale care au rolul de a absorbi căldura degajata de unitatea de procesare grafică și nu numai.

În plus, pad-urile termale își fac simțită prezența și pe cipurile de memorie dar și pe modulul PCB (printed circuit board) pentru ca disiparea căldurii să aibă loc la un nivel complet, pe toată suprafața plăcii. Odată cu dezvoltarea acestei tehnologii, implementările Radeon RX600 de la XFX sunt mai performante dar și mai reci. Plăcile video XFX Radeon din seria RX6000 sunt disponibile în țară prin intermediul partenerilor ASBIS România.

 

Etichete: , , , , ,