ASUS ZenBook Duo 14 s-a lansat oficial în România: Preț și specificații

Scris de | 9 februarie, 2021
ASUS ZenBook Duo 14 s-a lansat oficial în România: Preț și specificații

ASUS ZenBook Duo 14 UX482 a fost lansat oficial în România și este disponibil în multiple configurații. ZenBook Duo 14 are un design care se remarcă prin ecranul secundar ScreenPad Plus, care se înclină la deschiderea capacului și prin hardware-ul de ultimă oră, disponibil într-o carcasă compactă.

ASUS ZenBook Duo 14: Procesor Intel Core din generația a 11-a

ASUS ZenBook Duo 14 UX482 încorporează un procesor Intel Core i7 din generația a 11-a, cu frecvențe de până la 4,7 GHz și grafica Intel Iris Xe. ZenBook Duo 14 este echipat cu până la 32 GB memorie RAM, pentru a procesa sarcinile de lucru folosind ecranul său secundar de 12,6 inci alături de ecranul principal.

Având opțiunea graficii dedicate NVIDIA GeForce MX450 sau a graficii integrate Intel Iris Xe, ZenBook Duo 14 poate prelucra inclusiv sarcini de editare foto și video, ecranul secundar ScreenPad Plus devenind un loc potrivit pentru a plasa instrumentele de lucru și bara cronologică. Stocarea ultra-rapidă pe SSD-uri PCIe 3.0 x4 de până la 1 TB completează fluxurile de lucru prin optimizarea vitezelor de transfer și a latențelor.

Răcirea portabilului se face cu ajutorul sistemului termic AAS Plus, care se mulează pe spațiul interior redus, reușind să optimizeze performanțele sistemului în funcție de cerințe. Tehnologia ASUS Intelligent Performance amplifică performanțele procesoarelor Intel Core i7 din generația a 11-a.

ZenBook Duo 14 UX482 este un laptop ușor, subțire, care dispune inclusiv de o pereche de porturi Thunderbolt 4 USB-C. Acestea suportă Power Delivery și DisplayPort, iar lățimea de bandă de 40 Gbps le permite utilizatorilor conectarea unui ecran 8K extern sau a două ecrane 4K UHD.

ASUS ZenBook Duo 14: Configurații disponibile la lansarea în România:

Laptopurile ASUS ZenBook Duo 14 UX482 sunt disponibile pe plan local în numeroase configurații, la prețuri ce pornesc de la aproximativ 6999 lei (taxe incluse).

  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EA-HY027R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i5-1135G7 2.4 GHz, memorie RAM 16GB LPDDR4X, SSD 1TB M.2 NVMe PCIe
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EA-HY028R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i7-1165G7 2.8 GHz, memorie RAM 16GB LPDDR4X, SSD 1TB M.2 NVMe PCIe
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EA-HY029R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i7-1165G7 2.8 GHz, memorie RAM 32GB LPDDR4X, SSD 1TB M.2 NVMe PCIe
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EG-HY011R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i5-1135G7 2.4 GHz, memorie RAM 8GB LPDDR4X, SSD 512GB M.2 NVMe PCIe, grafică NVIDIA GeForce MX450
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EG-HY012R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i5-1135G7 2.4 GHz, memorie RAM 8GB LPDDR4X, SSD 1TB M.2 NVMe PCIe, grafică NVIDIA GeForce MX450
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EG-HY015R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i7-1165G7 2.8 GHz, memorie RAM 32GB LPDDR4X, SSD 1TB M.2 NVMe PCIe, grafică NVIDIA GeForce MX450
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EA-HY006R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i7-1165G7 2.8 GHz, memorie RAM 16GB LPDDR4X, SSD 512GB M.2 NVMe PCIe
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EA-HY024R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i5-1135G7 2.4 GHz, memorie RAM 8GB LPDDR4X, SSD 512GB M.2 NVMe PCIe
  • ASUS ZenBook Duo 14 UX482EA-HY026R: ecran 14 inci FHD (1920 x 1080) 16:9, procesor Intel Core i5-1135G7 2.4 GHz, memorie RAM 8GB LPDDR4X, SSD 1TB M.2 NVMe PCIe

Etichete: , , , ,