PlayStation 5 se lovește de o nouă problemă. Controllerele DualSense suferă de „drifting”

Scris de | 10 februarie, 2021
PlayStation 5 se lovește de o nouă problemă. Controllerele DualSense suferă de „drifting”

Unul dintre cele mai interesante aspecte ale PlayStation 5 este, fără îndoială, controllerul DualSense, despre care am scris și în review-ul consolei de pe connect.

Acesta este poate cea mai bună interfață de control produsă vreodată de Sony pentru gadget-urile sale de joacă și vine cu noutăți interesante, precum un motor haptic de top, care te ajută să simți jocul mai bine. Însă problemele au reușit cumva să se lipească și de acest accesoriu.

În condițiile în care Sony se confruntă cu o criză fără precedent în ceea ce privește stocurile noii console, ultimul lucru de care mai avea nevoie erau alte probleme, de data aceasta legate de accesoriile sale. Se pare că unele dintre controllerele DualSense suferă de așa-zisul fenomen de „drifting”, adică atunci când anumite comenzi ajung totuși în mod eronat la aconsolă, fără ca tu să le fi trimis.

Efectele „drifting-ului” se fac resimțite destul de mult în experiența de utilizare, deoarece ele pot apărea atunci când îți e lumea mai dragă. De exemplu, pe Internet au început să apară clipuri video cu utilizatori care nici măcar nu ating knob-urile de control, iar acțiunea de pe ecran o ia pe căi cu totul nebănuite.

Din păcate, cei de la departamentul de suport pentru clienți sunt complet ocupați cu plângerile cu privire la lipsa de stocuri ale consolei PlayStation 5 și este foarte greu de obținut o înlocuire gratuită, notează Kotaku. În condițiile în care vei reuși, totuși, să obții așa ceva, va trebui să suporți cheltuielile de transport din propriul buzunar.

Etichete: , , , ,

Sursa: PS5 Controllers Are Drifting, And The Repairs Are A Hassle