REVIEW Gran Turismo 7, jocul care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de un stil

9Nota connect

REVIEW Gran Turismo 7, jocul care m-a făcut să mă reîndrăgostesc de un stil

Scris de | 20 mai, 2022

Cine poate spune că a copilărit la finalul anilor 90 și la începutul anilor 2000 și nu s-a jucat titlurile timpurii din seria Need for Speed? Celebrele „jocuri cu mașini”, așa cum ceream mereu băiatului de la sala de calculatoare, în fragedă pruncie. Cumva, viața de gamer mi-a fost modelată de această perioadă de mult apusă, una în care am făcut cunoștință cu multe titluri racing, de la Driver, la Crazy Taxi, partea auto din GTA sau seria NFS, de care vorbeam și mai sus. Însă, din păcate, cumva toată această pasiune s-a stins odată cu timpul, mai ales după decepțiile pe care le-am suferit cu cele mai recente părți ale francizei produse de EA. Totul până de curând.

Desigur, am tot jucat titluri mai mult sau mai puțin arcade de racing, precum Forza sau Grid, însă nici unul dintre ele nu au reușit să-mi provoace trăirile pe care le aveam în fața monitorului cu tub, atunci când încingeam un NFS Most Wanted sau Underground, proaspăt întors de la școală. Bine, bine, Gran Turismo 7 nu este nicidecum un joc arcade, precum cele menționate mai sus, însă a reușit ceva ce nu am mai experimentat de peste zece ani. Să mă țină lipit de televizor în timp ce mă chinui să-mi autodepășesc recorduri.

Și ajungem astfel la Gran Turismo 7. Chiar dacă experiența mea pe simulatoare de racing nu este nicidecum vastă, adică începe și se oprește cu seria Formula 1 de la Codemasters, mi-a plăcut tare mult la Gran Turismo că a știut să mă ia ușor din prima. Nivelul de personalizare al experienței de condus este unul foarte permisiv și ar trebui să permită oricui, indiferent de nivel sau dexteritate, să se bucure de acest titlu. În fond, asta contează până la urmă, nu? Distracția.

Sony DualSense, din nou erou principal

Știm, desigur, că Gran Turismo este exclusiv pentru consolele PlayStation, și eu am avut plăcerea de a-l experimenta pe al meu PS5. Dacă mi-ai citit review-urile din urmă ale jocurilor exclusive pentru acest device, ai fi remarcat cât de mult am lăudat controllerele DualSense. Asta pentru că am și de ce. Însă mai repet o dată și aici. Sony s-au întrecut pe ei înșiși cu feedback-ul haptic, iar interfața de control mi se pare cea mai ofertantă dintre toate variantele existente pe piață.

Faptul că în Gran Turismo 7 poți simți orice frână și orice curbă luată mai tare în controller mi se pare un cu totul alt nivel de imersivitate. Desigur, nu se compară cu un volan dedicat pentru așa ceva, însă în ceea ce privește „restul lumii”, DualSense iese câștigător. Și asta nu e tot. Pozitivitatea nu se rezumă doar la un simț interesant în mână atunci când te zbați pentru un anume record, ci îți oferă și capacitatea de a te dezvolta din punct de vedere al skill-ului. De exemplu, eu am învățat cum să negociez anumite porțiuni din circuite bazându-mă mai mult pe simțul tactil decât pe cel vizual, ceea ce pentru un joc pe consolă, de care te bucuri de pe canapea, este ceva nemaiîntâlnit până acum.

Însă ceea ce mi-a plăcut cel mai mult la acest joc este modul în care este prezentat universul GT7. Încă de când deschizi prima dată titlul, începe să ruleze un clip care te va purta prin istoria automobilismului, și care te va băga cu adevărat în atmosfera de „racing”. Asta ca să nu mai zic de coloana sonoră a lui Gran Turismo 7, una care este din cele mai bune și mai potrivite pe care le-am văzut până acum, asociate vreunui proiect. Totul se împletește atât de bine, atât vizualul, muzica dar și feelingul încât e aproape garantat că te vei juca timp de ore întregi, fără să îți dai seama cum au trecut acestea atât de repede.

Moduri de joc

Și dacă tot am vorbit despre partea muzicală a lui Gran Turismo 7, una dintre noutățile aduse în titlul dezvoltat de Polyphony este modul de joc „Music Rally”, unul care te va purta pe diverse acorduri din cele mai diverse, în timp ce vei încerca să dobori anumite recorduri de circuit, evident, pentru medaliile aferente. Mai ales pentru iubitorii de mașini, pentru că GT7 este realizat cu dedicație pentru aceștia, este extrem de fresh să te poți plimba în mașini de epoca pe circuite stradale sau nu, ascultând o compoziție clasică sau chiar și melodii mai moderne.

De fapt, acest Music Rally a devenit unul dintre modurile mele preferate de a-mi petrece câteva zeci de minute în fața televizorului, atunci când am nevoie de câteva momente de respiro. Cumva, acest cocktail de muzică, mașini, curbe și asfalt sunt un outlet excelent pentru a scăpa de stres și de a te cufunda în ceva extrem de relaxant și de plăcut ochiului, dar și creierului. Poți s-o consideri ”pauza de Music Rally”.

Să trecem și la modul Career, cel clasic, cu care fanii Gran Turismo ar trebui să fie deja obișnuiți. Ei bine, în acest titlu Polyphony a ales să ambaleze modul de deblocare al mașinilor într-un mod extrem de interesant. Folosind o cafenea și un meniu. Ei bine, pe măsură ce treci prin capitolele din acel meniu, vei descoperi din ce în ce mai multe mașini, din diverse categorii precum „american muscle” sau „italian hot hatch”, pe care le vei putea debloca completând anumite curse. Iar modul de prezentare al autoturismelor vor face, din nou, deliciul oricărui pasionat de mașini și de frumos, așa cum mă consider și eu.

Iar pe măsură ce avansezi în carieră, va trebui să îți câștigi și diverse permise, care te vor lăsa să concurezi în categorii auto superioare. Similar unei experiențe din viața reală, vei învăța, cu timpul, să te folosești de diverse trucuri pentru a naviga mai bine un anume circuit și pentru a obține ratingul minim de care vei avea nevoie ca să faci pasul spre nivelul următor. Un alt lucru important de menționat aici este faptul că, spre deosebire de alte jocuri de racing, atunci când eșuezi un anume obiectiv nu devine deloc frustrant, nici după câteva încercări, ci cumva te ține lipit de controller până duci la bun sfârșit ce ai de făcut.

Și nu puteam încheia acest review fără să vorbesc și despre Photo Mode. După cum te-ai prins și din numele său, acesta îți permite să fotografiezi mașini în anumite ipostaze. Însă nu e doar atât. Ai la dispoziție o listă foarte mare cu locații pe care le poți utiliza, de mașini nici măcar nu mai zic, iar faptul că poți manipula autovehiculul astfel încât să „dea” în poză exact așa cum vrei, cu avarii activate, capotă deschisă etc., poți și regla setările foto așa cum ai face și în viața reală cu un aparat foto profesional. Ba mai mult, rezultatele obținute ating pragul fotorealismului. Nu de puține ori mi-a fost greu să fac deosebirea între o poză realizată în GT7 cu Photo Mode și una reală.

Concluzia connect

Gran Turismo 7 este cel mai bun simulator de racing pe care l-am jucat vreodată. Multitudinea de setări prin care îți poți personaliza experiența de condus, grafica incredibilă, dar și diversele moduri de joc în care poți pierde cu lejeritate zeci de ore, fac din acest titlu unul care m-a făcut să mă reapuc de racing games.

Îmi vine destul de greu să descriu sentimentele care mă încearcă atunci când îmi dau seama că am ajuns iarăși să modific fiecare lucru la o anume mașină, la fel cum se întâmpla pe vremea NFS Underground, bineînțeles păstrând proporțiile și stilul de joc. Gran Turismo 7 e un joc de care, vrând-nevrând, ajungi la un moment dat să te îndrăgostești chiar și dacă nu ești neapărat pasionat de mașini.

9Nota connect

Etichete: , , , , ,