Ioana „baabuska” SIMA: „Am realizat anumite lucruri care îmi păreau imposibile înainte de a mă apuca de stream”

Ioana „baabuska” SIMA: „Am realizat anumite lucruri care îmi păreau imposibile înainte de a mă apuca de stream”

Scris de | 17 martie, 2021

Pe Ioana Ioana „baabuska” SIMA o găsiți pe Twitch aici.

connect: Spune-ne mai multe despre tine. Cine ești, de unde vii, ce îți place să faci când nu ești în fața calculatorului?

Ioana Sima: Mă numesc Ioana Sima, dar majoritatea oamenilor mă cunosc ca “baabuska” sau “baabs.” M-am nascut in Brașov dar de cativa ani locuiesc în București. M-am mutat în capitală pentru a urma facultatea de arhitectura, însă carieră am ajuns să fac în cu totul alt domeniu. Momentan lucrez ca product manager pentru un SaaS din UK și fac stream ca hobby. Timpul AFK (n.red: away from keyboard) îl petrec pictând, uitându-mă la seriale, sau lucrând la diverse costume inspirate din jocuri. Fac sport de patru ori pe săptămână (am greutăți acasă) și încerc să gătesc cât mai des.

connect: Cum ai devenit gamer și cum ți-ai descoperit pasiunea pentru gaming?

Ioana Sima: Cred că această pasiune a început undeva pe la 6-7 ani, când tatăl meu a adus acasă primul calculator. Avea sistem MS-DOS și foloseam dischete ca să instalez jocuri precum HOCUS POCUS, DOOM, Prince of Persia, Jazz Jackrabbit, etc. La câțiva ani distanță a cumpărat un PC mult mai performant, care a venit cu un CD original de Thief: Deadly Shadows. Nu pusesem până atunci mâna pe un CD original…

Majoritatea jocurilor le găseam în reviste sau la prieteni. Long story short, am continuat să mă tot joc tot felul de nebunii. Aveam nopți în care nu dormeam deloc ca să termin o campanie de Warcraft sau mai știu eu ce. Sora mea stătea mereu și se uita la mine deși nu-i prea plăcea să se joace ea. Acum am aproape 30 de ani iar mama încă speră că o să mă maturizez. Eu nu cred că se va întâmpla prea curând :))

connect: Credeai vreodată că o să faci din gaming o carieră?

Ioana Sima: Nu pot să zic că fac neapărat carieră în gaming. După cum am zis mai sus, am un job full-time care îmi place foarte mult. Totuși, am realizat anumite lucruri care îmi păreau imposibile înainte de a mă apuca de stream. Numai anul ăsta am reușit să strângem $14,400 pentru diferite asociații din România și străinătate cu ajutorul unei comunități extraordinare, a Vodafone, și a agenției din care fac parte: GG Industry.

Pe lângă asta, am avut foarte multe oportunități, tot datorită agenției. Ca să enumăr câteva: am făcut stream pentru branduri pe care le respect, am vorbit despre femei în gaming în cadrul unui panel organizat de Amber, și am fost invitată să jurizez gala Dev.play. Pentru un streamer care nu se ia foarte în serios, oportunitățile acestea au însemnat foarte mult. Aspectul financiar al streamului nu m-a interesat niciodată foarte mult. Sunt foarte norocoasă să am un salariu care îmi acoperă toate nevoile.

Pot să spun, totuși, că fac absolut toate investițiile în hardware și jocuri din banii pe care îi câștig din stream. Deși nu am buton de donații, există mulți oameni care mă susțin prin intermediul platformei (e.g. subscribe, bits), iar pentru asta le sunt profund recunoscătoare. Dacă m-aș decide în acest punct să devin streamer full time, cred că aș putea câștiga suficient încât să mă întrețin, dar acest lucru ar crea o presiune pe care nu mi-o doresc.

connect: Care este jocul preferat, la ce ești tu cea mai bună?

Ioana Sima: Greu de spus. Eu sunt streamer variety, ceea ce înseamnă că mă joc tot felul de jocuri pe stream, deși înclin mai mult către experiențe single-player. Am mai multe jocuri preferate, însă pot spune ca seria Dark Souls a avut cel mai mare impact asupra mea. Este și motivul pentru care m-am apucat de stream. Gothic 2 are un loc special în sufletul meu.

Aș mai putea menționa câteva jocuri care mi-au plăcut foarte mult și le recomand oricărui fan single-player, precum: RDR2, Legend of Zelda: BOTW, Hellblade: Senua’s Sacrifice, Bloodborne, Divinity 2, sau SOMA. Nu cred că sunt BUNĂ la nici un joc. Toate jocurile enumerate mai sus sunt single-playere la urma urmei. De fapt, dacă stau să mă gândesc, sunt legendar de clumsy și progresez greu în jocuri.

connect: Ce sfaturi le-ai da copiilor care se gândesc să urmeze un astfel de drum în viață?

Ioana Sima: Cea mai grea întrebare 🙂 O să sun ca o bătrânică, but here goes: încercați să faceți stream/ gaming content ca hobby la început. Vedeți dacă merge și dacă vă place cu adevărat. De multe ori suntem îndrăgostiți de ideea unui lucru, nu de ceea ce acest lucru presupune cu adevărat, iar o carieră în gaming presupune multe sacrificii. Este foarte important să faceți totul din pasiune, astfel orele investite nu vor deveni regrete.

De asemenea, stabiliți-vă obiective realiste. Piața este incredibil de saturată. Aveți nevoie de multă muncă, răbdare, și puțin noroc pentru a reuși. În niciun caz nu renunțați la educație sau carieră. Dacă lucrurile nu evoluează așa cum vă doriți veți rămâne cu o gaură în CV. Eu cred cu tărie că dacă îți dorești ceva cu adevărat vei reuși, chiar dacă asta presupune anumite sacrificii pe plan personal. Va veni și ziua în care, cântărind plusurile și minusurile, veți știi dacă e cazul să faceți pasul către full-time.

connect: Cum arată comunitate de gaming din România? Cât de repede crește?

Ioana Sima: Din perspectiva unei persoane care consumă preponderent Twitch, aș spune că este în creștere. Eu făceam stream mai mult în engleză și abia acum 1-2 ani am aflat că există comunități de români pe platforma. În ultima vreme efectiv a explodat Twitch RO. Sunt din ce în ce mai mulți streameri, sau youtuberi care migrează pe platformă, fiecare cu propriul tip de conținut.

Nu știu exact ce se întâmplă pe YouTube, urmăresc puțini creatori, însă din ce am văzut, și ei se orientează către formate tot mai diverse. Mă bucur că se încearcă tot felul de jocuri și nu cred că ar strica puțină educație în gaming pentru publicul român. Sunt sute de jocuri extraordinare despre care nu aude nimeni.

connect: Cât de implicat ești în peisajul autohton de gaming?

Ioana Sima: Consider că sunt destul de implicată. Îmi petrec mult timp pe streamuri românești, până de curând am fost parte dintr-o asociație cu tematică de gaming, încerc să promovez jocuri indie românești, și mereu am fost deschisă colaborărilor autohtone.

connect: Cum arată setup-ul tău?

Ioana Sima: O nebunie cu cabluri atârnate 🙂

Etichete: , , ,