Cum arată un show cu drone demn de Cartea Recordurilor

Scris de | 5 aprilie, 2021
Cum arată un show cu drone demn de Cartea Recordurilor

Brandul de vehicule de lux al celor de la Hyundai, Genesis, a ajuns oficial în China luna trecută, iar pentru a marca evenimentul, compania a decis să organizeze un show cu drone. Nu orice show însă, ci unul demn de Cartea Recordurilor, care a inclus 3281 de drone, un nou record în ceea ce privește „Cele mai multe vehicule aeriene fără pilot (UAV) aflate simultan în aer”, conform unui comunicat de presă al Genesis.

În timpul show-ului, dronele s-au adunat pe cerul din Shanghai pentru a forma diferite semne, de la logo-ul Genesis, la bordul și forma mașinilor sale, o mână sau cuvintele „Hello, China”.

Recordul anterior era deținut de Shenzhen Damoda Inteligent Control Technology, companie care a utilizat 3051 de drone pentru un show organizat pe 20 septembrie 2020. Nu este însă un record care va dăinui foarte mult, fiind doborât de foarte multe ori în ultimii ani, și deținut la un moment dat chiar și de Intel, care a folosit 1218 drone Shooting Star pentru a crea inelele olimpice în 2018, pentru Jocurile Olimpice de Iarnă din 2018, de la Pyeongchang.

Etichete: , , , ,