Xiaomi Mi Smart Band 6, lansat în România: Preț și specificații

Scris de | 23 aprilie, 2021
Xiaomi Mi Smart Band 6, lansat în România: Preț și specificații

Xiaomi lansează pe piața din România dispozitivul Mi Smart Band 6, ultima versiune a celui mai bine vândut produs din gama wearable, atât în China, cât și în piețele globale.

Mi Smart Band 6 va fi disponibil în rețeaua partenerilor oficiali Xiaomi, începând de la prețul recomandat de vânzare de 219.99 lei. 

Mi Smart Band 6 va beneficia de un discount de 10% la lansare și poate fi achiziționat la prețul recomandat de 199.99 lei, în perioada 23-28 aprilie. Oferta este disponibilă pe mi-home.ro, în Mi Store, dar și în magazinele partenerilor oficiali eMAG, Altex, Flanco și PC Garage.

Xiaomi Mi Smart Band 6: Specificații

Display Full Screen Touch de 1.56’’: Dezvoltat pe baza stilului funcțional al modelelor anterioare, noul Mi Smart Band 6 a primit un upgrade important al ecranului, care este acum AMOLED și are o dimensiune de 1.56’’. Acesta oferă o rezoluție de 326 pixeli per inci și are o suprafață mai mare cu aproximativ 50% față de modelul anterior. De asemenea, ecranul poate fi personalizat cu peste 60 de teme diferite.  

Moduri de antrenament: Mi Smart Band 6 oferă mai multe opțiuni pentru fitness și are 30 de tipuri de exerciții. De asemenea, dispozitivul detectează automat 6 activități uzuale de fitness, pentru o monitorizare cât mai bună a indicilor de performanță și înregistrarea acestora pe mai multe zile. 

Xiaomi Mi Smart Band 6: Baterie

Funcții de monitorizare a sănătății: Noul model are funcție de măsurare a nivelului de oxigen din sânge (SpO2), monitorizează ritmul cardiac, dar și ciclurile de somn, inclusiv cele de tip REM, sau calitatea respirației din timpul somnului. Produsul are și o funcție de monitorizare a nivelului de stres, dar și o funcție prin care utilizatorii sunt învățați să își regleze respirația.      

Bateria lui Xiaomi Mi Smart Band 6 rezistă 14 zile cu o singură încărcare și se alimentează printr-un suport magnetic. Rezistent la apă până la 5 ATM, Mi Smart Band 6 poate fi utilizat și în bazin, la scufundări sau în timpul dușului. Dispozitivul are o curea ușoară, disponibilă în șase culori diferite.

Etichete: , , , , ,