Musk a negat că ar fi încercat să devină CEO al Apple. Tim Cook vrea să evite scandalul: „Nu am vorbit niciodată cu Elon”

Scris de | 2 august, 2021
Musk a negat că ar fi încercat să devină CEO al Apple. Tim Cook vrea să evite scandalul: „Nu am vorbit niciodată cu Elon”
foto via @alephnews.ro

Una dintre cele mai interesante discuții din ultima vreme din lumea tehnologiei îi are ca protagoniști pe Elon Musk și pe Tim Cook, CEO Apple. Deși nimeni nu știe dacă există vreun sâmbure de adevăr care să alimenteze scandalul, conform unei noi cărți lansate de Tim Higgins, jurnalist la Wall Street Journal. După relatările acestuia, Musk ar fi încercat să devină CEO al Apple.

În cartea „Power Play: Tesla, Elon Musk și pariul secolului”, Higgins povestește despre un apel telefonic care ar fi avut loc între cei doi, după ce Cook ar fi încercat să achiziționeze Tesla, urmând ca producătorul de vehicule electrice să intre în portofoliul Apple. Singura condiție al lui Elon Musk a fost ca el să devină CEO al Apple, Cook crezând în primă instanță că nu înțelege exact dorința antreprenorului.

Totul s-a terminat cu un „F*ck you” aruncat de Cook lui Musk, înainte să-i închidă telefonul în nas, după cum i-a relatat autorului un fost asistent al lui Elon, care a fost martor la schimbul de replici. Deși toată lumea speculează acum despre ce ar fi putut fi Apple cu Musk la cârmă, în realitate nu s-a pus niciodată problema ca CEO-ul SpaceX și Tesla să migreze spre gigantul din Cupertino.

Atât Musk cât și Cook au negat vehement existența acestei discuții telefonice, cei doi declarând că nici măcar nu și-au vorbit vreodată. „A fost un moment în care am vrut să discut cu Tim Cook despre potențiala vânzare a Tesla către Apple, însă nu ne-am vorbit sau scris niciodată”, a scris Musk pe Twitter. De asemenea, și Cook a reacționat pe acest subiect într-un interviu pentru New York Times în care a spus că „nu am vorbit niciodată cu Elon, deși îl admir și îl respect pentru compania pe care a construit-o”.

Etichete: , , ,

Sursa: Elon Musk and Apple deny wild story that he tried to replace Tim Cook