Prima serie flagship Honor după despărțirea de Huawei vine cu servicii Google și Snapdragon 888+

Scris de | 13 august, 2021
Prima serie flagship Honor după despărțirea de Huawei vine cu servicii Google și Snapdragon 888+
Foto: Honor

Fostul brand subsidiar al Huawei, Honor, a anunțat lansarea primelor sale flagship-uri de la despărțirea de gigantul din Shenzhen, care beneficiază de servicii Google și cel mai nou și puternic procesor de la Qualcomm, numitul Snapdragon 888+. Seria flagship Honor 3 propune și o experiență foto mult mai bună și, puțin surprinzător, un ansamblu video mai bun ca cel al celor mai bune telefoane cu Android de pe piață.

În specificații, aceste remarci curajoase ale celor de la Honor se traduc printr-un ansamblu de patru camere pe spatele lui Honor Magic Pro 3+, cu un senzor principal de 50MP, un monocrom de 64MP, o lentilă ultrawide tot de 64MP și una de tip tele sau periscop, care are – surpriză – tot 64MP și vine cu zoom optic 3,5x și zoom digital până la 100x. Magic 3 Pro folosește un setup similar, singura diferență fiind la lentila ultrawide, care are 13MP.

Pe Honor Magic 3 există un ansamblu de 3 camere, cu o lentilă principală de 50MP, cea monocrom de 64MP și ultrawide-ul de 13MP. De asemenea, noile flagship-uri Honor sunt primele telefoane IMAX ENHANCED, ceea ce înseamnă că, în teorie, ar trebui să poată realiza filmări la calitate cinematografică.

De sunet se ocupă două difuzoare stereo, iar o cameră 3D ToF este utilizată pentru identificarea facială. Nu lipsește suportul Wi-Fi 6 și un rating de rezistență IP68, care certifică faptul că telefonul poate face față apei și prafului (disponibil pe Magic 3 Pro și Magic 3 Pro+, în timp ce Magic 3 are rating IP54). Încărcarea se face pe 66W, și există de asemenea suport de încărcare wireless până la 50W pentru o baterie de 4600mAh.

Toate cele trei telefoane au un ecran OLED de 6,76 inci, cu rezoluție 2772 x 1344 de pixeli și rată de refresh de 120Hz. În ceea ce privește software-ul, vor rula interfața custom Magic UI 5.0, aplicată pe un Android 11.

Seria Honor Magic 3 va fi disponibilă întâi în China, dar compania a confirmat că va ajunge și în Europa în viitorul apropiat. Magic 3 are un preț care pornește de la 899 de euro, în timp ce Magic 3 Pro pornește de la 1099 de euro. Magic 3 Pro+, cel mai performant telefon Honor, va fi disponibil într-o singură versiune cu 12GB RAM și 512GB de stocare, la prețul de 1499 de euro.

Etichete: , , , , ,

Sursa: Honor's first Android flagship after Huawei split has a Snapdragon 888+ SoC, ceramic body