Telefoanele Galaxy A de la Samsung ar putea primi stabilizare optică anul viitor

Scris de | 7 septembrie, 2021
Telefoanele Galaxy A de la Samsung ar putea primi stabilizare optică anul viitor

În ultimii ani, OIS (stabilizarea optică) a fost o funcție sinonimă cu telefoanele high-end, camerele de pe dispozitive precum cele ale seriei S de la Samsung, spre exemplu, mândrindu-se de foarte multe ori cu această specificație. Dispozitivele midrange fac însă pași din ce în ce mai rapizi, iar telefoanele din seria Galaxy A de la Samsung ar putea să aibă, începând din 2022, stabilizare optică pe camerele lor.

Stabilizarea optică este una dintre funcțiile „de bază” de pe camerele digitale, însă a ajuns pe smartphone-uri de puțin timp, fiind până acum disponibilă numai pe telefoanele scumpe, de tip flagship. Însă cum atenția producătorilor de mobile se mută către noi tehnologii în acest domeniu, Samsung a decis că este timpul ca mai multe telefoane din seria A să beneficieze de camere cu stabilizare optică.

Bineînțeles, există deja câteva modele ale seriei Galaxy A care au stabilizare optică, însă acestea au fost inaugurate abia în acest an. Galaxy A72, A52 și A22 oferă toate trei camere principale cu OIS, primele două având senzori de 64MP, în timp ce ultimul vine cu un senzor de 48MP. Acesta din urmă este și cel pe care Samsung îl va adăuga se pare pe toată gama sa de midrange-uri de anul viitor, informează The Elec.

Schimbare de strategie a celor de la Samsung va fi cu siguranță apreciată de fanii companiei sud-coreene, care își doreau de ceva timp camere mai bune pe gama midrange. De asemenea, acest va lucru va permite Samsung să se lupte cu iPhone SE-ul celor de la Apple, care a fost lansat anul trecut însă rămâne în continuare un concurent redutabil în acest segment, având și el stabilizare optică.

Etichete: , , , ,

Sursa: Galaxy A phones could all get OIS cameras next year