Oppo Reno6 Pro și Oppo Reno6, lansate oficial în România: Specificații complete

Scris de | 24 septembrie, 2021
Oppo Reno6 Pro și Oppo Reno6, lansate oficial în România: Specificații complete

Cele mai noi smartphone-uri OPPO, Reno6 Pro și Reno6 sunt, începând de astăzi, disponibile în magazinele partenerilor oficiali din România. Cele două telefoane 5G au garanție standard de 3 ani, fiind primele produse din portofoliul OPPO care vin cu acest beneficiu.

Smartphone-ul Reno6 5G este disponibil la partenerii OPPO din România la pachet cu căștile Enco Air și accesoriul de fitness OPPO Band cadou. Echipat cu capabilități AI pentru a oferi o experiență video mai bună, Reno6 5G are un ansamblu de camere cu senzori de 64 MP, 8 MP și 2 MP, iar camera selfie are 32 MP.

În plus, Reno6 este echipat cu un senzor dedicat de temperatură a culorii, care captează culorile mai precis. Utilizatorii vor beneficia și de modurile înregistrare Bokeh Flare Portrait, AI Video Highlight sau Portrait Beautification.

Totodată, Reno6 5G se remarcă printr-un design retro subțire, cu o grosime de 7,59 mm și cântărind 182 g. Acesta vine cu tehnologia OPPO Glow design care creează un efect de strălucire, fără amprente și este rezistent la pete.

OPPO Reno6 Pro: Display

Reno6 este un smartphone care oferă performanță și o experiență bună de utilizare, și în timpul sesiunilor de gaming având în vedere faptul că integrează un procesor Mediatek Dimensity 900 5G, are o rată de refresh a ecranului de 90Hz și un display cu rezoluție Full HD+, de 2400×1080 mp.

Căștile OPPO Enco Air W32 vin cu tehnologie rapidă de încărcare, astfel că doar 8 minute de alimentare asigură o autonomie de playback de 8 ore. În plus, ele beneficiază de tehnologie de anulare a zgomotului susținută de inteligența artificială și au o latență redusă, fiind astfel potrivite și pentru sesiuni de gaming.

OPPO Band cu ecran AMOLED de 1,1 inci, monitorizează continuu saturația de oxigen, oferă monitorizare a pulsului în timp real și 12 moduri de antrenament. Brațara este rezistentă la apă până la o adâncime de 50 metri.

OPPO Reno6 Pro este disponibil cu căștile Enco Free 2 W52 cadou.

Reno6 Pro 5G vine cu un sistem de patru camere cu AI, cea principală fiind de 50 MP, iar camera selfie de 32MP. Pionul principal din această configurație este senzorul de imagine al camerei principale, Sony IMX766 cu dimensiunea de 1 / 1,56” unul care vine echipat cu tehnologia DOL-HDR, focus Omni All-Pixel, precum și altele caracteristici, pentru a produce imagini de calitate și pentru a oferi o experiență de înregistrare video îmbunătățită.

Telefonul este echipat cu Qualcomm Snapdragon 870 5G Mobile Platform cu un procesor Kryo 585 CPU de ultimă generație, care poate rula până la 3,2 GHz.

De asemenea, dispozitivul beneficiază de 12 GB RAM și include tehnologia dezvoltată de OPPO, RAM Expansion. Cu ajutorul acesteia, o parte din spațiul de stocarea ROM disponibil poate fi transformat în spațiu RAM la activarea acestei ei. Concret, memoria inițială de 12 GB RAM poate fi suplimentată cu o memorie extra de 3 GB / 5 GB / 7 GB atunci când este nevoie.

Căștile OPPO EncoFree 2 dispun de un procesor cu trei nuclee care reduce până la 42 dB din zgomotul ambiental. Ele sunt create în parteneriat cu producătorul danez de sisteme Hi-Fi Dynaudio, pentru a reda sunetul fiecărui instrument în parte. Tehnologia personalizată de amplificare a sunetului compensează sunetul pe baza sensibilității urechii.

Etichete: , ,