Deblocarea cu Face ID de pe Apple Watch are probleme cu gama iPhone 13

Scris de | 27 septembrie, 2021
Deblocarea cu Face ID de pe Apple Watch are probleme cu gama iPhone 13

Una dintre caracteristicile pe care Apple le-a introdus în iPhone și Apple Watch în timpul pandemiei a fost capacitatea de a debloca iPhone-ul folosind un Apple Watch în timp ce porți o mască. Înainte de aceasta, utilizatorii nu aveau altă opțiune decât să introducă parola în locul deblocării prin metode biometrice, precum FaceID.

Cu toate acestea, se pare că această caracteristică ar putea fi inexistentă pe iPhone 13. Potrivit unei postări de pe Reddit, se pare că există destul de mulți utilizatori care susțin că deblocarea cu funcția Apple Watch nu funcționează atunci când este asociat cu un terminal din gama iPhone 13.

Reține că, din câte știm, acest lucru pare să afecteze doar modelele iPhone 13. Utilizatorii susțin că feature-ul a funcționat bine cu modelele mai vechi de iPhone până când au trecut la iPhone 13, unde aceasta pare să nu mai opereze. Nu suntem siguri dacă acest lucru afectează toate dispozitivele iPhone 13 sau dacă este limitată la unele dintre acestea, dar este clar că este vorba de o eroare, pe care sperăm că Apple o va remedia cât mai repede posibil.

Etichete: , ,

Sursa: Unlock With Apple Watch Not Working With iPhone 13

Despre: Lavinia Floroiu

Pasionată de beauty, nutriție, mașini, dar și de tehnologie, m-am regăsit într-o lume a bărbaților să prezint partea frumoasă a gadget-urilor. Îmi place să schimb regulile jocului, să demonstrez că se poate să fii tech girl și să îmbini pasiunile, iar important este primul pas. Sunt fan mere, cele de grădină și cele Apple și mare susținătoare a stilului de viață healthy. „The game’s not big enough unless it scares you a little. Wait a minute!” este motto-ul cu care veți fi întâmpinați pe website-ul meu și cel după care mă ghidez zi de zi.