iFixit confirmă că reparațiile ecranului iPhone 13 la service-uri independente vor distruge Face ID

Scris de | 7 noiembrie, 2021
iFixit confirmă că reparațiile ecranului iPhone 13 la service-uri independente vor distruge Face ID

Dacă display-ul iPhone 13 se deteriorează vreodată și trebuie să îl repari, s-ar putea să fie nevoie să scoti mai mulți bani pentru a-l repara chiar in service-ul autorizat Apple. Acest lucru se datorează faptului că, potrivit unui raport de la iFixit, aceștia au confirmat că repararea display-ului iPhone 13 prin servicii terțe va strica în esență Face ID.

Potrivit site-ului, ei susțin că acest lucru se datorează unui microcontroller de dimensiunea unui Tic-Tac si se găseste în partea de jos a afișajului.

„iPhone 13 este asociat cu ecranul său folosind acest mic microcontroler, într-o stare pe care tehnicienii de reparații o numesc adesea „serializare”. Apple nu a oferit proprietarilor sau magazinelor independente o modalitate de a asocia un nou ecran.” Ei observă că doar magazinele oficiale de reparații și tehnicienii au acces la software-ul care le permite să sincronizeze numerele de serie.

„Tehnicienii autorizați cu acces la software-ul mama, Apple Services Toolkit 2, pot face ca noile ecrane să funcționeze prin înregistrarea reparației pe serverele cloud Apple și prin sincronizarea numerelor de serie ale telefonului și ale ecranului.” Acest lucru înseamnă că, deși ați putea obține un nou afișaj de la un serive de la colțul blocului, acesta va veni în detrimentul faptului că Face ID nu mai funcționează.

Etichete: , ,

Sursa: iFixit Confirms Third-Party iPhone 13 Screen Repairs Will Break Face ID

Despre: Lavinia Floroiu

Pasionată de beauty, nutriție, mașini, dar și de tehnologie, m-am regăsit într-o lume a bărbaților să prezint partea frumoasă a gadget-urilor. Îmi place să schimb regulile jocului, să demonstrez că se poate să fii tech girl și să îmbini pasiunile, iar important este primul pas. Sunt fan mere, cele de grădină și cele Apple și mare susținătoare a stilului de viață healthy. „The game’s not big enough unless it scares you a little. Wait a minute!” este motto-ul cu care veți fi întâmpinați pe website-ul meu și cel după care mă ghidez zi de zi.