Luni, în prima zi de tranzacționare a anului 2022, valoarea bursieră a Apple a urcat la 3 trilioane de dolari, fiind prima companie din lume care a realizat această performanță.
Potrivit Reuters, prețul acțiunilor gigantului tehnologic a ajuns la 182,88 USD/acțiune, ridicându-și valoarea de piață la puțin peste 3 trilioane USD. Suma a scăzut apoi ușor la 2,9 trilioane de dolari la sfârșitul zilei.
„Îți arată doar cât de departe a ajuns Apple și cât de dominant este văzut în ochii majorității investitorilor”, comentează Jake Dollarhide, CEO al companiei de administrare a activelor Tusla Longbow.
Deși au existat puține modificări semnificative aduse iPhone-urilor de la iPhone X în 2017, investitorii încep anul cu un optimism bazat pe faptul că Apple are mai multe de rezolvat în domenii dincolo de smartphone-uri.
S-a raportat deja în presă că CEO-ul Tim Cook ar putea introduce o nouă categorie majoră de produse, printre care și realitatea mixtă, înainte de a se retrage din cea mai valoroasă companie din lume.
Mai mult decât atât, totuși, investitorii pariază pe modul în care Apple ar putea accelera industria auto cu mașina pe care lumea anticipează că o va proiecta. Compania nu a confirmat zvonurile, dar a depus în mod activ brevete pentru funcții care să fie integrate într-un vehicul. Alte mărci și-au anunțat de asemenea discuțiile cu Apple despre fabricarea de mașini.
„Cireașa de pe tort, care se poate dovedi a fi chiar tortul, este potențialul pentru o mașină EV”, spune Rhys Williams, strateg șef la Spouting Rock Asset Management, într-o declarație publicată de Reuters.
Recordul de 3.000 de miliarde de dolari indică, de asemenea, încrederea continuă a acționariulor în creșterea produselor și serviciilor existente Apple, inclusiv iPhone-uri, MacBook-uri și programele de abonament Apple TV și Apple Music.
De atunci, compania a depășit alte nume mari din tehnologie, cum ar fi Alphabet, compania-mamă a Google, Microsoft, Tesla și Amazon, toate având o valoare de piață de peste 1 trilion de dolari.