Samsung a lansat o sumedenie de produse pe 9 februarie 2022, 3 tablete şi 3 telefoane, dar nu a terminat! Încă aşteptăm debutul lui Galaxy A53 şi Galaxy A73, dar Samsung are de lansat şi noi generaţii de laptopuri în acest an. Ele vor sosi probabil la MWC 2022, iar până atunci apare şi perspectiva unui Samsung Galaxy Book Fold, laptop cu ecran pliabil.
Samsung a activat deja în zona telefoanelor pliabile cu ecran mare şi a celor cu ecran pliabil în format clamshell. Are şi concepte de terminale cu ecran glisant şi rulabil, dar şi dublu sau triplu pliabile, care devin din telefon tableta. Samsung Display a oferit şi teasere pentru un ecran de dispozitiv hibrid tableta-laptop cu diagonala de 17 inch. Numele Galaxy Book Fold 17 nu este oficial încă, dar sursele afirmă că ar fi fost ales pentru acest dispozitiv.
O sursă din Coreea de Sud a menţionat că Samsung pregăteşte laptopuri pliabile şi că dispozitivul ar sosi pe piaţa mai devreme decât era planificat. Gigantul sud coreean trebuie totuşi să hotărască ce format să aleagă, lucrând cu câteva prototipuri în acest moment. Ele variază de la unul de 10 inch la unul de 14 sau de 17 inch. Au fost depăşite problemele la nivel de balama, dar trebuie rezolvată eficienţa de producţie a panourilor de ecran.
Samsung ar putea apela la firma din China BOE, care are o eficienţă ridicată deja. Lenovo are deja un laptop pliabil de 3 ani, iar ASUS a lansat un dispozitiv de acest gen la CES 2022, ASUS ZenBook 17 Fold, deci piaţa se mişcă.