Google oferă prima versiune de Android 13; Ce are nou?

Scris de | 11 februarie, 2022
Google oferă prima versiune de Android 13; Ce are nou?

Chiar dacă e încă foarte devreme să vorbim despre o nouă versiune de Android, Google s-a grăbit şi a lansat deja primul pachet software pentru dezvoltatori asociat lui Android 13. Anul trecut Android 12 a fost distribuit spre producătorii de telefoane în august şi a ajuns pe terminale pe parcursul toamnei. Unele nu l-au primit nici acum…

Primele detalii despre Android 13 apăreau încă din decembrie 2021, iar acum avem şi primul Developer Preview. Posesorii de telefoane Pixel 4, Pixel 4 XL, Pixel 4a, Pixel 5, Pixel 5a, Pixel 6 şi Pixel 6 Pro vor putea încerca puţin „Tiramisu”, acesta fiind numele de cod intern al acestui release. Experienţa este incompletă şi instabilă, evident. Google vrea să extindă în acest build funcţionalitatea Material You din Android 12. Se extinde paleta de culori adaptive extrase din imaginea de fundal.

Ele nu se vor mai aplica doar pentru iconurile aplicaţiilor de sistem, dar şi pentru iconurile aplicaţiilor, creând o experienţă mai coerentă şi uniformă. Se îmbunătăţesc şi animaţiile şi efectele vizuale, iar în acest Android 13 DP apare şi un selector pentru poze şi video-uri nepublicate. El permite selectarea accesului partajat pentru anumite conţinuturi. Practic poţi da acces doar la anumite poze şi nu la toată galeria unor contacte.

Apare şi controlul de limbaj, cu un nou API care ajută devoltatorii să identifice limba preferată a utilizatorilor pentru a îmbunătăţi experienţa de zi cu zi. Fiecare aplicaţie de pe Android va putea fi setată într-o limbă diferită. Încă o noutate este o permisiune Wi-Fi care le permite aplicaţiilor să descopere şi să se conecteze la puncte de acces fără să aibă permisiuni legate de localizare.

Android 13 va sosi în beta în aprilie, va fi stabil prin iulie şi în toamna apare varianta finală.

Etichete: , , , ,

Sursa: The Verge