ZTE a lansat telefonul cu încărcare magnetică wireless, Nubia Z40 Pro

Scris de | 26 februarie, 2022
ZTE a lansat telefonul cu încărcare magnetică wireless, Nubia Z40 Pro

ZTE nu a mai aşteptat până la MWC 2022 pentru a îşi lansa flagshipul, prezentând lumii noul telefon flagship Nubia Z40 Pro pe 25 februarie. Telefonul este o colecţie de tehnologii de top, în frunte cu încărcarea magnetică wireless. Are şi ecran de 144 Hz şi procesor Qualcomm Snapdragon 8 Gen 1.

Telefonul are un design aparte, cu sticlă mată în spate şi un modul foto generos tot în spate. Ecranul are muchii înguste şi uşor curbate. În ciuda experimentelor cu camere selfie ascunse sub ecran pe telefoanele ZTE Axon, compania chineză nu a folosit aşa ceva aici. Disponibil pe argintiu sau negru, acest smartphone cântăreşte 199 de grame şi are o talie de 8.46 mm. Optează pentru un ecran AMOLED de 6.67 inch cu refresh rate de 144 Hz.

ZTE nu s-a zgârcit la hardware şi propune şi un CPU Snapdragon 8 Gen, până la 16 GB RAM, ba chiar până la 1 TB de stocare. Iată dotările complete:

  • Display: AMOLED 6.67 inch, 1B, FHD+, 144Hz, HDR10+
  • Procesor: Snapdragon 8 Gen1
  • Configurații: 8 GB RAM + 128/256 GB stocare, 12 GB RAM + 256/512 GB stocare, 16 GB RAM + 1 TB stocare
  • Baterie Z40 Pro: 5000 mAh, încărcare la 80W pe fir
  • Baterie Z40 Pro Gravity: 4600 mAh, încărcare la 66W pe fir, încărcare magnetică la 15W
  • Securitate: scanner de amprente optic sub display
  • Cameră selfie: 16 MP, f/2.5, wide
  • Cameră principală: 64 MP (wide, OIS, 35mm, 1/1.3″) + 8 MP (periscop, telephoto, OIS, zoom optic 5x) + 50 MP (ultra-wide, 116 grade)
  • Conectivitate: 5G, WiFi 6, NFC, USB-C 3.1, OTG, dual-SIM
  • Audio: difuzoare stereo
  • OS: Android 12, MyOS 12
  • Dimensiuni: 161.9 x 72.9 x 8.4 mm, greutate 199 grame

Dotarea vedetă de aici este camera principală cu lungime focală de 35 mm, ideală pentru capturi Portret, fotografii urbane şi fotografii la evenimente. Versiunea telefonului Nubia Z40 Pro Gravity aduce încărcare la 66W pe fir şi încărcare wireless magnetică la 15W. E vorba despre o alimentare prin inducţie şi implică poziţionarea terminalului pe un ataşament magnetic, care costă 17 euro.

Se fabrică şi o baterie externă cu acelaşi principiu. Telefonul porneşte de la 482 de euro şi se vinde deocamdată doar în China.

Etichete: , , , ,

Sursa: GSMArena