Oraşul Iaşi vrea să devină un pol al e-sports în perioada următoare şi aflăm că va găzdui Campionatul Mondial de E-Gaming. Are în plan şi un program de masterat dedicat gamerilor (la Universitatea de la Iaşi) . Campionatul Mondial de E-Gaming, ajuns la ediţia 15 va fi organizat la Iaşi în 2023.
Competiţia s-a mai ţinut în România în 2013, pe atunci la Bucureşti. Campionatul de la anul va include probe cu jocuri competitive precum Counter Strike şi PUBG Mobile, dar şi MOBA-uri, ca DOTA 2 sau League of Legends. Sunt şi fightere incluse pe listă, precum Mortal Kombat sau Tekken. Vor participa echipe de gameri din 130 de ţări. Ediţia din acest an se ţine în Indonezia, Bali între 27 noiembrie şi 9 decembrie, iar premiile ajung la 500.000 de dolari.
Pentru prima dată va fi o categorie separată de probe feminine.
Cât despre master, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iaşi intenţionează să înfiinţeze un program de masterat axat pe managementul din eSports. Discuţiile pe această temă s-au purtat între oficialii Universităţii şi preşedintele Federaţiei Internaţionale de eSport, care a vizitat instituţia de învăţământ la final de lună martie. Universitatea doreşte să sprijine acest domeniu printr-un program de master şi printr-o masă rotundă cu privire la campionatul găzduit de Iaşi la anul.
În vara lui 2021 se discuta la nivel oficial despre recunoaşterea sporturilor electronice ca parte a sporturilor profesioniste practicate în România. Legislaţia eSports e gândită pentru a ajuta gamerul român, pentru a face performanţă şi a se bate pentru premii de milioane de dolari. Pe 21 iulie Bucureşti a găzduit un eSports Summit, un eveniment regional important de profil.