Sony Xperia 1 IV face un mare upgrade al senzorilor foto, trece la 48 megapixeli

Scris de | 9 aprilie, 2022
Sony Xperia 1 IV face un mare upgrade al senzorilor foto, trece la 48 megapixeli

Sony Xperia 1 IV a primit o a treia mare scăpare în acest an, ocazie cu care aflăm că senzorii săi foto vor fi upgradaţi. Un zvonac de pe reţeaua de socializare Weibo a postat preţurile pentru două configuraţii de Xperia 1 IV, dar şi detalii despre cameră.

Mark 4 va veni în China într-o variantă de 256 GB care costă 1415 dolari şi una de 512 GB cu preţ de 1572 dolari. Sumele sunt cu 79 de dolari mai mult decât cele de la debutul lui Xperia 1 III în China. În Europa suma ar putea deveni cu uşurinţă 1500 de euro. Marele upgrade este cel de rezoluţie a senzorilor foto, care ajung la 48 MP, de la 12 MP pe o bună perioadă de timp.

Aflăm şi că Xperia 1 IV va avea un ecran AMOLED LTPO E5 de la Samsung, care va oferi refresh rate variabil. De văzut dacă se păstrează rezoluţia 4K. Refresh rate-ul maxim va fi de 120 Hz. Terminalul păstrează designul alungit, aspect 21:9 şi corpul îngust. Revenind puţin la cameră, iată şi ce a prezis zvonacul din China:

  • camera principală: 48 MP, 1.22 um, 1/1.28″, native Bayer
  • camera ultrawide: 48 MP, 0.7 um, 1/2.43″, Quad Bayer (pixel binning la 12 MP)
  • camera telephoto: 48 MP, 0.7 um, 1/2.43″, Quad Bayer (pixel binning la 12 MP)
  • camera telephoto periscop: 1/2”, fără alte detalii, probabil 4.4X sau 5X

Xperia 1 III avea 3 camere de 12 MP şi un senzor ToF, deci upgrade-ul e clar. Nu doar Sony trece la camere de 48 MP, ci şi Apple, care pune cel puţin un senzor de 48 MP pe iPhone 14 Pro.

Etichete: , , , ,

Sursa: Notebookcheck