Noutățile F1 22: curse de Sprint, modul Pirelli Hot Lap și update-uri pentru circuitele oficiale

Scris de | 31 mai, 2022
Noutățile F1 22: curse de Sprint, modul Pirelli Hot Lap și update-uri pentru circuitele oficiale

Codemasters și EA au prezentat astăzi noile funcții de gameplay pregătite jucătorilor cu ocazia lansării F1 22 la nivel global. Jocul va fi lansat pe 1 iulie pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC. Weekend-ul de cursă redefinit în F1 22 oferă un plus de adrenalină și dramă, încă din primul moment în care piloții ajung pe pistele Campionatului Mondial 2022 FIA Formula 1. Jucătorii pot acum să controleze mai bine monoposturile datorită elementelor fizice îmbunătățite, acomodând noile reguli aerodinamice. Astfel, jucătorii au acum oportunitatea de a experimenta cursele de Sprint și alte momente imersive ale unei zile de cursă, precum turul de formare, momentele de safety car sau opririle la boxe. Modul Pirelli Hot Lap, cu 8 noi supercaruri, introduce o nouă dimensiune a jocului înainte ca acțiunea să devină incendiară pe circuitele acestui sezon. De asemenea, circuitele din Spania, Australia, Abu Dhabi și circuitul din Miami beneficiază de actualizări.

F1 22 le permite jucătorilor să trăiască visul Formula 1 atât pe circuit, cât și în afara lui. Aceștia sunt dornici să descopere noua eră a Formula 1, prin noile monoposturi și noile reguli, având totodată mai mult control asupra momentelor din ziua cursei. F1 22 le permite jucătorilor să socializeze cu prietenii lor și în afara circuitului. Spațiul personalizabil din cadrul F1 Live le permite jucătorilor să își etaleze colecțiile de automobile și accesorii must-have și să devină astfel un motiv de invidie în cercul de prieteni sau, deopotrivă, de rivali.”, a declarat Lee Mather, Senior Creative Director F1 în cadrul Codemasters.

F1 22 include Adaptive AI, care permite personalizarea experienței jucătorilor în funcție de nivelul acestora, pentru a putea concura încă din momentul în care intră pe pistă pentru prima oară. Prin intermediul accesibilizării manevrelor, jucătorii pot renunța la elemente care adaugă complexitate, având totodată și opțiunea de a ajusta dificultatea la sfârșitul fiecărui weekend de cursă. Funcțiile îmbunătățite Practice Programs îi încurajează pe jucători să învețe circuitul înainte de a concura, cu ajutorul vizualurilor on-track, ajutându-i să-și îmbunătățească timpii înainte de a concura pentru un loc pe podium.

F1 Life este noul hub social care le permite jucătorilor să își etaleze colecția de supercaruri, accesorii și trofee. Personalizarea se extinde și în afara circuitelor, prin ținute și accesorii de brand pe care jucătorii le pot colecționa realizând provocări in-game, prin Podium Pass, din brand shop sau din magazinul integrat în joc. Utilizatorii vor începe jocul în propriul hub, care are rol de lobby Multiplayer, permițându-le accesul la avatarele și colecțiile prietenilor.

Jucătorii F1 22 Champions Edition vor primi noi My Team Icons, precum Jacques Villeneuve, Mark Webber și Nico Hülkenberg, dar și două safety cars – Mercedes-AMG GT Black Series și Aston Martin Vantage – pe care le vor putea conduce în probele Time Trial. F1 22 dispune de UI îmbunătățit pentru o navigare mai facilă și grafică autentică actualizată, incluzând secvențele de podium sau driver video walls, completând experiența obținerii unui loc pe grila de start.

Pe lângă noile inovații, precum VR pentru posesorii de PC, F1 22 extinde funcționalitățile prin revenirea funcției My Team, acum cu 3 puncte la start, cunoscutul mod Career, cu opțiunea de joc two-player și modul Multiplayer, care include opțiunea de split-screen offline.

F1 22 se lansează pe 1 iulie 2022, înainte de GP-ul britanic de la Silverstone, pentru PlayStation 5, Xbox Series X|S, PlayStation 4, Xbox One și PC prin EA App, Origin, Steam sau Epic Store. Jucătorii pot înregistra precomenzi pentru ediția exclusiv digitală F1 22 Champions, pentru a beneficia de acces prioritar cu 3 zile și conținut suplimentar.

Etichete: , , , , ,