Motorola Moto G62 5G a sosit cu procesor Snapdragon 480 Plus, ecran de 120 Hz

Scris de | 10 iunie, 2022
Motorola Moto G62 5G a sosit cu procesor Snapdragon 480 Plus, ecran de 120 Hz

Motorola a lansat un nou telefon entry level, care vine cu unul dintre cele mai accesibile procesoare Snapdragon 5G, Snapdragon 480 Plus: Motorola Moto G62 5G. Are şi ecran cu refresh rate mare şi o cameră principală care sună bine pe hârtie.

Pentru început telefonul a debutat în Brazilia, dar îl aşteptăm şi în Europa cândva pe parcursul verii. Este un telefon 5G accesibil, cu procesor Qualcomm Snapdragon 480 Plus şi ecran de 6.5 inch IPS LCD cu rezoluţie Full HD+ şi refresh rate de 120 Hz. În ecran este un decupaj bulină, în care se află o cameră selfie de 16 MP. În spate găsim o cameră triplă, cu senzor principal de 50 MP, împreună cu o cameră ultrawide de 8 MP, cu unghi de 118 grade şi o cameră de 2 MP Macro.

Moto G62 5G rulează Android 12 într-o versiune stock, cu My UX drept contribuţie Motorola. Mulţumită lui My UX poţi personaliza interfaţa în cele mai mici detalii, de la font la fundal, accente de culoare. Pe lângă procesorul Snapdragon 480 Plus avem şi 4 GB RAM, 128 GB stocare şi un slot microSD. Bateria de 5000 mAh se încarcă la 20W prin tehnologia TurboPower. Lateral găsim un buton Power cu cititor de amprente integrat, dar există şi deblocare facială.

Alte dotări includ două sloturi nano SIM, WiFi dual band, Bluetooth 5.1, GPS, NFC şi un port USB-C. Există şi difuzoare stereo la bord, cu Dolby Atmos. Produsul va sosi pe gri sau verde şi va costa în jur de 300 de euro.

Etichete: , , , ,

Sursa: Gizmochina