TikTok și Questo organizează în acest weekend un treasure hunt prin București. Ce premii poți câștiga

Scris de | 10 iunie, 2022
TikTok și Questo organizează în acest weekend un treasure hunt prin București. Ce premii poți câștiga

Pe 12 iunie, TikTok invită românii să descopere detalii ascunse ale Bucureștiului, prin traseul tematic TikTok Bucharest Treasure Hunt din aplicația Questo, platforma de divertisment urban care oferă jocuri tematice de explorare a lumii reale. Pe parcursul a aproximativ o oră și jumătate, participanții vor afla sfaturi utile despre crearea de conținut pe platformă într-un mod interactiv și distractiv, în timp ce explorează locuri noi din București și descoperă povești nemaiauzite despre oraș.

TikTok a dezvoltat împreună cu Questo un traseu tematic prin care participanții află cum pot crea conținut pe TikTok, în timp ce urmează indicii, rezolvă puzzle-uri și fac challenge-uri pe TikTok pentru a descoperi povești despre locurile vizitate din unul dintre cele mai frumoase și pline de istorie cartiere ale Bucureștiului. Cei care finalizează traseul TikTok Bucharest Treasure Hunt pe 12 iunie, pot câștiga unul dintre premiile oferite de Questo: o trotinetă electrică, 1000 Euro sau un smartphone.

„Suntem fascinați de creativitatea pe care o vedem la utilizatorii din România în fiecare zi, așa că abia așteptăm să vedem cum interacționează cu acest challenge unic dezvoltat în parteneriat cu Questo. La TikTok, creatorii sunt încurajați să fie ei înșiși și să își împărtășească momentele din viața de zi cu zi. În același timp, ne propunem să le oferim comunităților locale experiențe unice și să susținem exprimarea creativă, așa că ne bucurăm să vă invităm la TikTok Bucharest Treasure Hunt”, a declarat Paula Kornaszewska, Head of Operations Central and Eastern Europe, TikTok.

„TikTok Bucharest Treasure Hunt este exemplul cel mai bun prin care putem să arătăm tuturor cum tehnologia poate conecta lumea reală cu cea digitală, cum ne poate ajuta să ne exprimăm creativitatea și să avem parte de divertisment de bună calitate. Suntem foarte bucuroși să colaborăm cu TikTok pentru a le oferi oamenilor ocazia să petreacă timp de calitate împreună”, a declarat Alex Govoreanu, Co-founder & CEO Questo.

Startul jocului se va da la ora 17:00, iar cei care își doresc să ia parte la TikTok Bucharest Treasure Hunt sunt așteptați duminică, pe 12 iunie, la Vila Oromolu (Bulevardul Aviatorilor 8A, București), începând cu ora 16:30. Pentru a parcurge traseul TikTok Bucharest Treasure Hunt, participanții trebuie să aibă instalate aplicațiile TikTok și Questo.

Cei care își doresc să participe la TikTok Bucharest Treasure Hunt sunt invitați să urmărească o serie de creatori de conținut, printre care bibi.official, dr.alexandra.mircea și emilian.official, care vor parcurge traseul tematic în această săptămână și vor transmite experiența pe TikTok. Fanii de acasă pot interacționa cu aceștia și pot contribui la rezolvarea puzzle-urilor urmărind hashtag-ul dedicat #misiuneatiktok.

Etichete: , , ,