Xiaomi confirmă lansarea telefoanelor Xiaomi 12S pe 4 iulie, cu camere cu tehnologie Leica

Scris de | 29 iunie, 2022
Xiaomi confirmă lansarea telefoanelor Xiaomi 12S pe 4 iulie, cu camere cu tehnologie Leica

Xiaomi a lansat la început de an seria de telefoane Xiaomi 12, care includea un Xiaomi 12, Xiaomi 12X şi un Xiaomi 12 Pro. Teoretic Pro-ul era flagship-ul, dar scăpările au tot indicat faptul un Xiaomi 12 Ultra va fi cel mai bine dotat model. El a avut şi multe scăpări, dar paradigma se schimbă astăzi.

Ei bine, Xiaomi a confirmat că nu vom avea un Xiaomi 12 Ultra, ci că va lansa seria Xiaomi 12S pe 4 iulie. Ea va include terminale cu camere cu tehnologie Leica. Vă reamintesc că Huawei a renunţat la parteneriatul cu Leica, chiar de la modelul P50 Pro. Cat despre lansarea telefoanelor, e vorba despre un Xiaomi 12S compact, un Xiaomi 12S Pro şi un Xiaomi 12S Ultra, care va fi un cameraphone, probabil cel tot scăpat pe web sub numele de Xiaomi 12 Ultra.

Toate cele 3 telefoane vor adopta noul procesor Qualcomm Snapdragon 8+ Gen 1, în afară de Pro, dar va adopta un Dimensity, probabil 9000 sau din seria 8000. Şanse mari să rămână doar în China totuşi, deşi e păcat, deoarece Dimensity 9000 e singurul CPU non Exynos cu ray tracing. Tot în China, Xiaomi 12S Pro va sosi fără branding Leica şi încărcare la 67W. Variantele cu procesor Qualcomm Snapdragon se încarcă la 120W, iar Xiaomi 12S Ultra este şi subiectul unui teaser pe care îl vedeţi în acest articol.

Are o cameră foto uriaşă şi circulară în spate, cu multiple decupaje în modul. Multiple scăpări şi teasere au confirmat senzorii foto de pe Ultra: 50 MP Sony IMX989 + 48 MP ultrawide + 48 MP telephoto periscop cu zoom digital până la 120X. Leica contribuie atât cu tehnologia, dar şi cu un algoritm special, care ne va oferi acel look specific capturilor cu lentilele sale. Vom vedea şi un telemetru laser şi un senzor 3D Time of Flight.

Se anunţă un început de iulie aglomerat, între lansarea lui ASUS ROG Phone 6 pe 5 iulie şi Xiaomi 12S pe 4 iulie.

Etichete: , , ,

Sursa: GSMArena